monitorulcj.ro Menu
Actualitate

După ce un inspector clujean a fost reţinut, OPC Cluj demarează controale la comercianţii de carne

După ce un inspector de la OPC Cluj, N.V.V., a fost reţinut pentru 24 de ore şi propus pentru arestare preventivă, despre care oficialii instituţiei spun că nu ştiu despre cine e vorba, OPC Cluj a trimis un comunicat de presă în care menţionează că va demara o acţiune de verificare a comercianţilor care vând carne şi preparate din carne.

sursa foto: gandul.info

„Având în vedere dispoziţiile primite de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor cu privie la verificarea operatorilor economici care comercializează carne şi preparate din carne, în cursul zilei de azi, 13 martie, comisarii din cadrul Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Nord-Vest (Cluj) au demarat acţiunile de verificare în acest sens. Se are în vedere verificarea calităţii, a modului de comercializare şi depozitare a cărnii şi a preparatelor din carne. Precizăm că rezultatele controalelor desfăşurate vor fi centralizate în această seară şi vor fi comunicate public în cursul zilei de mâine de către preşedintele ANPC”, se arată într-un comunicat al OPC Cluj.

În comunicatul respectiv nu se menţionează nimic despre acţiunea DIICOT de ieri şi nici detalii despre inspectorul clujean reţinut de procurori.


Purtătorul de cuvânt al OPC Cluj, Ioana Katona, a precizat că nu ştie despre ce inspector de la Cluj este vorba.

Potrivit unui comunicat al DIICOT de joi, în cauză sunt suspectate persoane care deţin funcţii publice.


N.V.V, având calitatea de inspector în cadrul OPC Cluj, este suspectat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă şi constituire de grup infracţional organizat.

„În cauză există suspiciunea rezonabilă că N.V.V. a pretins şi a primit foloase materiale (produse de carmangerie) de la inculpatul C.B, cu scopul de a interveni pe lângă un inspector din cadrul OPC Bistriţa Năsăud, pentru a aplica  sancţiunea avertismentului la o societate comerciala datorită încălcării unor prevederi legale privind punerea în vânzare a produselor din carne printr-un magazin de desfacere”, se arată în documentul citat.


Procurorii DIICOT - Structura Centrală au făcut, miercuri, 102 percheziţii domiciliare în 18 judeţe, în cadrul unor acţiuni vizând destructurarea a două grupuri infracţionale organizate formate din 80 de persoane, specializate în infracţiuni de evaziune fiscală, spălare de bani, punere în circulaţie de produse alterate şi trafic de influenţă, informează instituţia, într-un comunicat de presă.

Prejudiciul produs de membrii celor două grupări a fost estimat la peste 15 milioane de euro.


Anchetatorii susţin că există suspiciuni de punere în circulaţie de produse alterate, care erau trimise către abatoare pentru a fi procesate şi amestecate cu alte produse ce erau ulterior puse în consum.

De asemenea, produse de carne alterate ar fi fost trimise unei firme de catering aparţinând soţiei unuia dintre membrii grupării, pentru a fi preparate şi oferite spre consum.


DIICOT susţine că activităţile infracţionale au fost sprijinite şi de angajaţi de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, precum şi de lucrători din cadrul Poliţiei de Frontieră.

În urma acţiunii DIICOT, Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor a făcut mai multe controale la depozitele de carne, din Bucureşti şi din judeţele Iaşi, Bistriţa-Năsăud şi Cluj. În urma acţiunii, aproape 230 de tone de carne şi produse din carne, între care şi marfă expirată din noiembrie 2013, au fost retrase de pe piaţă.