monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Spitalele au 15 zile pentru a cere clasificarea

Procedura de clasificare a spitalelor în funcţie de competenţă a demarat ieri.

 

În judeţul Cluj se estimează că niciun spital nu va fi încadrat în categoria I. Singurul care se apropie de cea mai înaltă clasificare este Spitalul de Copii.

 

Toate spitalele sunt obligate, începând de ieri, să ceară în scris Direcţiilor de Sănătate Publică (DSP) clasificarea, conform noii legislaţii în vigoare. Trebuie să facă acest lucru în următoarele două săptămâni, iar cererea trebuie însoţită de o fişă de autoevaluare de a cărei corectitudine şi realitate a datelor înscrise răspunde managerul unităţii solicitante.

După ce spitalele au trimis solicitările, DSP-urile au la dispoziţie cinci zile pentru a analiza cererile şi a încadra spitalele într- una dintre cele cinci categorii existente, în funcţie de nivelul de competenţă. Apoi, ele vor trimite Ministerului Sănătăţii, pentru aprobare, noua clasificare.

 

Doar Spitalul de Copii se apropie de categoria I

 

În judeţul Cluj se estimează că niciun spital nu va fi încadrat în categoria I. Potrivit unor declaraţii recente ale viceprimarului municipiului, Laszlo Attila, singura unitate sanitară care se apropie de prima categorie este Spitalul de Copii. Laszlo Attila a precizat că spitalului îi lipseşte doar radiologia din cele 18 specialităţi obligatorii pentru încadrarea în categoria I.

 

Noua clasificare, mai simplă şi coerentă

 

Conducerea Ministerului Sănătăţii apreciază că noua clasificare a spitalelor este mai simplă decât multitudinea de clasificări de până acum. “Am realizat o nouă clasificare a spitalelor, mai simplă şi coerentă. Până acum, în România se utiliza o multitudine de clasificări ale spitalelor. Numai în Legea 95/2006 sunt enumerate o serie de clasificări în funcţie de criteriul regional, de specificul patologiei, de regimul proprietăţii sau din punctul de vedere al învăţământului medical şi cercetării. În multe cazuri, clasificările se întrepătrund, se suprapun sau se amestecă. De exemplu, unele spitale judeţene sunt regionale, clinice şi de urgenţă şi pot fi şi instituţii publice cu secţii private, în acelaşi timp. Nu există o reprezentare coerentă a reţelei spitaliceşti. Noua metodă de clasificare s-a realizat pe baza experienţei internaţionale şi a recomandărilor experţilor independenţi”, a declarat ministrul Sănătăţii, Cseke Attila.