monitorulcj.ro Menu
Actualitate

UPDATE - Băsescu: I-am promis lui Timofti ca în scurt timp R. Moldova să primească perspectivă pentru UE

Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti și președintele României, Traian Băsescu

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, după întâlnirea cu omologul său moldovean, Nicolae Timofti, că i-a promis acestuia că va susţine ca în cel mai scurt timp "Republica Moldova să primească un orizont de timp, o perspectivă", ca Republica Moldova să devină membră a Uniunii Europene.

Update 14:00

Traian Băsescu a declarat că în urma discuţiilor avute preşedintele Republicii Moldova s-a despins concluzia că, dincolo de îngrijorare, trebuie luate şi măsuri care sa prevină "evenimente precum cele petrecute între Federaţia Rusă şi Ucraina şi la adresa altor state, în mod deosebit asupre Republicii Moldova".


"Soluţia pentru garantarea securităţii Republicii Moldova este accelerarea proceselor de integrare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Nu există soluţie mai bună decât integrarea în UE", a afirmat Traian Băsescu.

El a spus că Republica Moldova a fost invitată să semneze acordul de asociere şi acordul de liber schimb, dar nu i s-a dat niciun orizont de timp în care ar putea deveni membră a Uniunii Europene.


"Voi susţine ca în cel mai scurt timp Republica Moldova să primească acest orizont de timp", a spus preşedintele Traian Băsescu, precizând că aceasta a fost şi slăbiciunea Ucrainei, faptul că i s-a oferit acord de asociere, acord de liber schimb, dar nimeni nu i-a oferit o perspectivă privind aderarea la UE.

Şeful statului a venit cu un elicopter, care a aterizat pe aeroportul ieşean în jurul orei 11.25.


Întâlnirea cu cu omologul moldovean, Nicolae Timofti  va avea loc la Hotelul Traian în faţa căruia se află aproximativ o sută de persoane, iar în momentul în care Băsescu a coborât din maşină cineva din mulţime a strigat "Basarabia, pământ românesc!, iar şeful statului a răspuns: "Şi eu cred la fel."