monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Întâlnire tensionată între oficiali malaysieni şi familii ale pasagerilor chinezi ai zborului MH370

Rude ale chinezilor care se aflau la bordul avionului companiei Malaysia Airlines, dispărut în urmă cu aproape două săptămâni de pe radare, şi-au exprimat vineri furia, în cursul primei întâlniri cu reprezentanţi ai autorităţilor malaysiene, cărora le reproşează că au pierdut timpul.

Reuniunea, organizată într-un hotel din capitala chineză, a început într-o atmosferă tensionată, membri ai acestor familii cerând ca oficialii malayesieni să se ridice şi să se prezinte.

"Am fi vrut să vă vedem în primele 24 sau 48 de ore, ceea ce ne-ar fi alinat suferinţele în aceste 13 zile", a declarat o rudă a unui pasager, cu vocea spartă de emoţie.


Intervenţiile oficialilor politici şi militari trimişi de Kuala Lumpur au fost huiduite.