monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Medicii clujeni, atraşi de spitale din străinătate cu salarii de zece ori de mari decât în România

Medicii specialişti sau rezidenţi din Cluj-Napoca participă, duminică, la un târg de oferte de muncă la spitale şi clinici din străinătate, unde li se oferă salarii chiar şi de zece ori mai mari decât în România, potrivit organizatorilor.

Zeci de firme de recrutare din străinătate oferă, duminică, la Târgul "Cariere în alb" de la Cluj-Napoca, peste 300 de locuri de muncă la spitale şi clinici de stat sau private din străinătate pentru medici specialişti şi rezidenţi sau asistente medicale, salariile fiind chiar şi de zece ori mai mari decât în România.

Ioana Chirilă, reprezentant al unei firme de recrutare pentru statele nordice, Norvegia, Suedia sau Danemarca, a declarat, duminică, pentru Mediafax, că medicilor li se asigură gratuit şi cursuri intensive pentru învăţarea limbilor respective.


"Ofertele sunt pentru Norvegia, Suedia şi Danemarca, iar medicii specialişti sau rezidenţi indiferent de specializare care vor fi selectaţi beneficiază de un curs intensiv de limbă de patru luni, gratuit, asigurat de angajator, pentru ei şi membrii familiei. De asemenea, pe această perioadă primesc şi 700 de euro pe lună pentru întreţinere, şi li se asigură şi transportul. Nivelul de salarii este cuprins între 3.500 şi 4.500 de euro net pe lună, în funcţie de experienţă, la care se adaugă şi plata pentru gărzi. Sunt destul de multe cereri pentru cele trei ţări", a spus Chirilă.

La "Cariere în alb" au căutat oferte de locuri de muncă medici specialişti, dar şi rezidenţi din Cluj-Napoca, atraşi în primul rând de salariile oferite.