monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Barack Obama, în Belgia pentru summit-ul G7 UE-SUA

Președintele SUA, Barack Obama

Barack Obama a sosit marţi seara în Belgia, în a doua etapă a turneului său în Europa şi Arabia Saudită, pentru a participa miercuri la un summit UE-SUA.

Avionul prezidenţial Air Force One venind de la Haga, unde Obama va participa la o reuniune G7 pe tema Ucrainei şi la un summit privind securitatea nucleară, a aterizat la ora locală 21.22 (22.22, ora României), pe pista aeroportului din Bruxelles, informează Mediafax.

Al 44-lea preşedinte al Statelor Unite, care efectuează prima vizită în Belgia după alegerea sa în 2008, a fost întâmpinat de regele Belgiei Philippe şi premierul Elio Di Rupo, cu care a schimbat câteva cuvinte înainte de a dispărea în limuzina sa blindată, pentru a ajunge în centrul Bruxelles-ului.


Delegaţia preşedintelui american este alcătuită din 900 de persoane, dintre care 200 sunt agenţi de securitate.

Miercuri dimineaţa, Obama se va deplasa cu elicopterul la Waregem în Flandra (nord), pentru o ceremonie în prezenţa regelui Philippe şi a lui Elio Di Rupo, în singurul cimitir american din Belgia, datând din perioada Primului Război Mondial.


În cadrul summitului G7 care se va desfăşura la Bruxelles după-amiază, preşedintele Statelor Unite şi liderii Uniunii Europene ar trebui să confirme intenţia lor de a face front comun contra Rusiei în cazul Ucrainei şi de a reda elanul acordului de liber-schimb transatlantic.

Ulterior, Obama se va întâlni la hotel cu secretarul general al NATO, înainte de a pronunţa un discurs asupra relaţiilor transatlantice la Palais des Beaux-Arts în faţa a 2.000 de invitaţi.

Etichete: barack obama