monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Boc ameninţă cu instanţa în cazul licitaţiei pentru curăţenia stradală

Rezultatul licitaţiei pentru curăţarea străzilor a fost contestat de Rosal şi Brantner Vereş după ce a fost desemnată câştigătoare firma Supercom din Bucureşti. Primarul Emil Boc afirmă că totul s-a desfăşurat conform legii.

Curatenie stradala

Firma Supercom din Bucureşti, deţinută de omul de afaceri şi vicepreşedinte al UNPR, Ilie Ciuclea a câştigat licitaţia pentru curăţenia stradală şi deszăpezirea oraşului pentru următorii opt ani. Valoarea contractului este de 30 milioane euro. Supercom va asigura salubritatea stradală în tot oraşul, după ce până acum cele două sectoare erau împărţite între Rosal şi Brantner Vereş.

După desemnarea câştigătorului, Rosal şi Brantner Vereş au contestat rezultatul licitaţiei. Primarul Emil Boc a declarat că totul s-a desfăşurat conform legii şi oricine este liber să conteste ce doreşte. “Licitaţia privind salubrizarea stradală se desfăşoară conform legii şi vreau să spun, încă o dată, clar şi răspicat: toate licitaţiile din Cluj, inclusiv cea pe salubritate, se desfăşoară pe baza şi în concordanţă cu prevederile legii, făcând abstracţie de orice calitate a acţionarilor şi a celor care vin la licitaţie într-o formă sau alta. După cum vedeţi vin 7-8 firme, oraşul este deschis pentru cei care vor să facă afaceri de bună credinţă şi corecte în Cluj”, a spus Boc.


Boc ameninţă cu instanţa

Primarul a adăugat că va da în judecată pe oricine va lansa acuzaţii nefondate cu privire la corectitudinea organizării licitaţiilor. “Nu am prelungit contractele pentru a da posibilitatea unei licitaţii noi. S-au prezentat 7 firme, de la firme care prestează în Constanţa, Bucureşti, Târgovişte, Cluj şi cine va fi cel mai bun acela să asigure salubritatea Clujului. Resping încă o dată categoric şi ferm şi voi acţiona în judecată pe oricine va lansa acuzaţii cu privire la corectitudinea licitaţiei, acuzaţii nefondate, pentru că nu vreau să se pună o pată pe munca acestor oameni din Primărie care chiar lucrează să dea o decizie corectă. Eu nu am făcut altceva decât să validez decizia Comisiei de licitaţie. Nu sunt membru al comisiei”, a comentat Emil Boc.

Licitaţia privind salubritatea stradală se află acum în faza de contestaţii. După ce se va încheia acea fază se va semna contractul. “Oricine poate să conteste ce doreşte. Comisia a decis în baza legii şi a regulamentelor ANRMAP”, a precizat primarul.


Speculaţii privind Romprest, firma lui Florian Walter

Întrebat de jurnalişti, în cadrul unei conferinţe de presă, cum comentează faptul că au existat speculaţii că licitaţia va fi câştigată de finanţatorul Universităţii Cluj, Florian Walter, primarul a afirmat că la Cluj câştigă cine respectă legea. “Nu am mai discutat în ultima vreme. La Cluj câştigă cine a întrunit condiţiile legale. Nu poţi să tai un contract pentru că cineva are o echipă de fotbal, de baschet sau face un cartier. Aceste criterii nu există în lege. La noi se respectă legea în totalitate, de aceea avem foarte multe firme la toate licitaţiile”, a subliniat Boc.

Au depus ofertă următorii operatori economici:


Lot 1/sector 1

1.            SC ROMPREST SERVICE SA


2.            RER ECOLOGIC SERVICE ORADEA SA

3.            SC SUPERCOM SA


4.            SC ROSAL GRUP SA

Lot 2/sector 2

1.            SC ROMPREST SERVICE SA

2.            RER ECOLOGIC SERVICE BUZAU SA

3.            SC POLARIS M HOLDING SRL

4.            SC SUPERCOM SA

5.            SC ROSAL GRUP SA

6.            COMPANIA DE SALUBRITATE BRANTNER VERES