monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Razie a poliţiştilor în trafic pentru prinderea şoferilor băuţi

Într-o singură zi poliţiştii clujeni au dat peste 200 de sancţiuni contravenţionale şi au reţinut zece permise de conducere, după o acţiune fulger care a avut ca şi scop depistarea şoferilor care se urcă băuţi la volan.

În cadrul acţiunilor de sâmbătă, poliţiştii au aplicat 280 sancţiuni contravenţionale, dintre care 183 prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. De asemenea, poliţiştii au reţinut 10 permise de conducere şi au retras patru certificate de înmatriculare ale autovehiculelor verificate în trafic.

La data de 29 martie, ora 03:45, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Cluj au depistat un bărbat de 31 ani, din comuna Floreşti, în timp ce conducea un autovehicul pe Calea Floreşti din municipiul Cluj-Napoca, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. Bărbatul avea o concentraţie de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat.


La data de 29 martie, ora 04:45, poliţiştii rutieri din cadrul Secţiei 1 Poliţie Cluj-Napoca au depistat un bărbat de 31 ani, din municipiul Cluj-Napoca, în timp ce conducea un autoturism în Piaţa Unirii din municipiu, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat că bărbatul avea o  concentraţie de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ambilor şoferi li s-au întocmit dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.


La data de 29 martie, ora 02:15, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Dej au oprit pentru control un bărbat de 30 ani, din municipiu, în timp ce conducea un autovehicul pe Aleea Tomis din municipiul Dej.

Întrucât conducătorul auto emana miros de alcool, agenţii de poliţie au dorit să-l testeze cu aparatul etilotest, însă bărbatul a refuzat să se supună atât testării aerului expirat cât şi recoltării probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.


În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.