monitorulcj.ro Menu
Actualitate

DESCOPERIRE inedită: Eva Braun, soţia lui Adolf Hitler, ar fi avut origini evreieşti

Eva Braun, soţia lui Adolf Hitler, ar fi avut origini evreieşti, potrivit unor noi analize ADN efectuate pentru un documentar care va fi difuzat miercuri de postul britanic Channel 4.

Această teză se sprijină pe analiza părului provenind dintr-o perie de păr găsită la Berghof, reşedinţa lui Hitler în Bavaria, unde Eva Braun şi-a petrecut cea mai mare parte a timpului în al Doilea Război Mondial.

În acest păr, cercetătorii au găsit o secvenţă specifică de ADN "asociată puternic" evreilor aşkenazi, care reprezintă aproximativ 80% din populaţia evreiească.


În Germania, mulţi evrei aşkenazi s-au convertit la catolicism în secolul al XIX-lea.

"Este o descoperire tulburătoare. Nu aş fi visat vreodată un rezultat potenţial atât de extraordinar", a comentat Mark Evans, prezentatorul emisiunii "The Dead Famous DNA" pe Channel 4.


Potrivit realizatorilor documentarului, totul indică faptul că părul analizat provine de la Eva Braun. Însă singurul mijloc de a dovedi în mod oficial acest lucru este compararea cu ADN-ul celor două descendente ale lui Braun în viaţă. Însă ele au refuzat să se supună vreunui test.

Eva Braun a fost timp de mai mulţi ani amanta lui Adolf Hitler, iar cuplul s-a căsătorit pe 29 aprilie 1945.

Etichete: adn adolf hitler