monitorulcj.ro Menu
Actualitate

GALERIE FOTO - Strada Donath, calvarul şoferilor, pietonilor şi al riveranilor

Lucrările de modernizare a străzii Donath din cartierul Grigorescu par a nu se mai termina spre disperarea şoferilor şi a locuitorilor din zonă. Lucrările, începute în toamna anului 2013, s-au prelungit nepermis de mult, iar clujenii au ajuns la capătul răbdării.

„Traficul este dat peste cap, locuitorii din zonă sunt disperaţi. Se pierde mult timp în trafic. Vin camioane de 40 de tone, este o gălăgie infernală, nu ştiu dacă stradă suportă atâta greutate”, se plâng locuitorii din zonă.

Lucrările, care constau în modernizarea trotuarelor, carosabilului, parcărilor şi aleilor adiacente, sunt efectuate de compania Kiat Group Construct. Modernizarea vizează tronsonul cuprins între strada Tăietura Turcului şi Casa Radio, pe o suprafaţă totală de 29.000 metri pătraţi. Lucrările au început în 21 octombrie 2013, iar reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca dau asigurări că în maximum trei săptămâni lucrările vor fi finalizate.


„Am început în toamna anului trecut, am făcut o pauză pe timpul iernii, iar acum lucrările s-au reluat. Sperăm ca în trei săptămâni să finalizăm modernizarea străzii”, transmis reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca.

Aceştia au cerut clujenilor să mai aibă „puţină răbdare” până la terminarea lucrărilor, pentru că în final artera va deveni una europeană.