monitorulcj.ro Menu
Actualitate

INCONŞTIENŢĂ: Tânără de 26 de ani, prinsă cu 215 km/h pe Autostrada Transilvania

O tânără de 26 de ani, din judeţul Neamţ, a fost depistată de poliţiştii din Serviciului Poliţiei Autostrăzi - Biroul de Poliţie Autostrada Transilvania, în timp ce circula pe Autostrada 3, cu viteza de 215 km/h.

sursa foto: realitatea.net

Astăzi, în jurul orei 11.20, poliţiştii din cadrul I.G.P.R. - Serviciul Poliţiei Autostrăzi - Biroul de Poliţie Autostrada Transilvania au depistat o tânără de 26 ani, în timp ce conducea un autoturism, cu o viteză peste limita maximă admisă.

Tânăra a fost depistată de poliţişti cu ajutorul aparatului radar la km. 15+500, pe sensul de mers Gilău - Turda, conducând cu o viteză de 215 km/h.


Conform legislaţiei în vigoare, acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 765 de lei. Totodată, poliţiştii i-au reţinut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 de zile.