monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Spitalul Municipal se modernizează. Va avea un etaj în plus

32 milioane lei vor fi investiţi pentru modernizarea Spitalului Municipal Clujana. Lucrările vor începe în acest an.

Spitalul Municipal se modernizează. Va avea un etaj în plus

Clădirea în care funcţionează ambulatorul Spitalului Municipal va avea un etaj în plus, vor fi create cabinete medicale noi şi va fi cumpărată aparatură modernă în cadrul unui proiect cu fonduri europene derulat de Primăria Cluj-Napoca. “Am semnat un proiect de 32 milioane lei pentru modernizarea ambulatorului de la acest spital al Primăriei. După foarte multe eforturi, am reuşit ca acest proiect să fie realizat pentru că iniţial fusese lăsat pe o listă de aşteptare, iar în urma economiilor pe care le-am făcut la celelalte programe operaţionale am reuşit să-l aducem pe lista de finanţare”, a declarat primarul Emil Boc. El a adăugat că din fondurile Primăriei va fi ridicat un etaj nou. „Astăzi putem spune că pleacă la drum un proiect de 32 milioane lei, din care contribuţia Primăriei este de 4 milioane lei, mai mare decât de obicei pentru că aici partea de neeligibil este mai mare şi anume partea care vizează ridicarea unui nou etaj este suportată în integralitate de Primărie, fiind neeligibil pe proiect european”, a explicat primarul.

În ce stadiu este proiectul acum

Emil Boc a subliniat că lucrările vor începe în acest an, deşi în acest moment licitaţia nu este organizată. “Durata de implementare a proiectului este de 18 luni, din care perioada de execuţie a lucrărilor este de 12 luni. Sperăm să ne apucăm cât mai repede de treabă, să intre licitaţia în curs şi să se poată implementa proiectul”, a precizat Boc. Primarul a dat asigurări că lucrările vor începe în acest an deoarece totul trebuie încheiat până la finele lui 2015.


După construirea unui etaj în plus, Primăria are în plan derularea unui alt proiect cu fonduri europene care să vizeze reabilitarea termică şi modernizarea altor părţi din spital.

Cabinete noi pentru pacienţii spitalului Clujana

Potrivit conducerii Primăriei, va creşte numărul de pacienţi după încheierea proiectului. “În cei 32 milioane lei pe care îi vom avea la dispoziţie pentru modernizarea ambulatorului, avem în vedere creşterea cu 20% a numărului de persoane ce vor putea fi tratate şi vor beneficia de acces la sănătate. De asemenea, avem în plan înfiinţarea unor cabinete noi de nefrologie, radiologie, imagistică medicală, reumatologie şi analize medicale. Prin aceasta, vom reduce numărul internărilor şi durata medie a celor internaţi prin faptul că ambulatorul va fi modernizat”, a spus Boc.


12 milioane lei pentru aparatură

Din cei 32 milioane lei, vor fi alocaţi pentru aparatură 12 milioane lei. “Sperăm la o creştere a numărului de pacienţi trataţi în ambulatorul de specialitate ajungând spre 80 – 90.000 anual. În afara etajului trei care va fi suportat în întregime cu fonduri din bugetul local, 12 milioane lei vor fi alocaţi modernizării cu aparatură medicală: un RMN cu ajutorul căruia diagnosticul se îmbunătăţeşte, o serie de ecografe de înaltă performanţă, gastrocolonoscoape”, a declarat Nicolae Constantea, directorul Spitalului Municipal Clujana. 

Primăria sprijină Spitalul Municipal cu aproximativ 12 milioane lei în fiecare an din bugetul local pentru acoperirea cheltuieilor necesare funcţionării lui.