monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cancerul scriitorului Gabriel Garcia Márquez a recidivat

Scriitorul Gabriel Garcia Márquez

Starea de sănătate a lui Gabriel Garcia Márquez, externat pe 8 aprilie dintr-un spital din Ciudad de Mexico, este "extrem de fragilă", a precizat luni familia, în urma unor informaţii apărute în presă conform cărora cancerul limfatic de care suferea scriitorul columbian a recidivat.

"Starea sa este stabilă, deşi este extrem de fragilă şi există riscul unor complicaţii legate de vârstă", au precizat într-un comunicat soţia scriitorului, Mercedes Barcham şi fiii săi, Rodrigo şi Gonzalo, relatează Mediafax.

Pe 8 aprilie, Garcia Márquez, în vârstă de 87 de ani, a fost externat dintr-un spital din Ciudad de Mexico, într-o stare de sănătate considerată "delicată" şi după opt zile de tratament împotriva unei infecţii pulmonare.


Garcia Márquez "continuă şi îşi va continua convalescenţa la domiciliu", adăugat familia, mulţumind celor care au trimis mesaje de solidaritate şi cerând respectarea intimităţii scriitorului.

Luni, cotidianul mexican El Universal, citând "surse demne de încredere", a scris despre cancerul limfatic de care a suferit scriitorul columbian în urmă cu 15 ani, precizând că boala a recidivat şi se extinde la plămâni, ganglioni şi ficat.


Potrivit acestei publicaţii, familia şi medicii au stabilit de comun acord să nu îl supună pe Garcia Marquez unui tratament oncologic, ci să îi asigure o "îngrijire paliativă" la domiciliu.