monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Fany AMENINŢĂ că va continua să opereze pe traseele unde a câştigat licitaţiile: Retragerea licenţelor este ILEGALĂ

Reprezentanţii SC Fany Prestări Servicii SRL au declarat că vor continua să își îndeplinească obligațiile prevăzute de lege şi să presteze serviciul public pentru care au fost licențiaţi, precizând totodată că retragerea licenţelor este ilegală. Mai mult, compania a atacat în instanţă decizia de retragere a licenţelor.

Cu patronul în arest, firma Fany încă se războieşte în instanţă cu autorităţile publice şi vrea înapoi traseele de transport persoane pierdute. Firma de transport Fany a fost „decapitată” prin arestarea patronului Ştefan Eronim Cadar şi a soţiei acestuia, Olezia Cadar.

La data de 9 aprilie, Agenția Teritoriala A.R.R. Cluj a emis o adresă prin care compania a fost înștiințată cu privire la retragerea a 12 licențe de traseu.


“Această adresă nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care să justifice legal adoptarea acestei măsuri, arătându-se doar că aceasta a fost solicitarea Consiliului Judeţean Cluj din data de 1 aprilie. Motivarea actului administrativ este o condiţie de bază a legalităţii acestuia, o garanţie a eradicării arbitrariului şi abuzului de drept în activitatea autorităţilor publice. Dreptul particularului de a fi informat cu privire la motivele pentru care se aduc atingeri drepturilor și intereselor sale este un drept prevăzut de Constituția României, recunoscut atât pe plan intern, cat si la nivel comunitar”, arată reprezentanţii Fany.

Aceştia au mai arătat faptul că au atacat deja măsura retragerii licenţelor de traseu, pe care o consideră nelegală.


„Vrem să ne apărăm drepturile câştigate legal în cadrul unei proceduri publice şi concurenţiale şi am solicitat în faţa instanţei de judecată suspendarea executării acestei măsuri abuzive şi nelegale, cerere care va fi soluţionată în procedura de urgenţă. Măsura de retragere a licențelor de traseu produce efecte după trecerea a 60 de zile de la data înștiințării, în această perioadă operatorul fiind obligat să presteze serviciul de transport. Acest termen este impus imperativ de textul legal, scurtarea sau înlăturarea acestui termen nefiind la latitudinea Agenţiei Teritoariale A.R.R. Cluj sau a altei autorităţi. O astfel de măsură reprezintă, vădit, o încălcare gravă a legii, neproducătoare de efecte juridice în sarcina noastră”, mai arată compania de transport.