monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Femei biciuite, omletă gigant, şoareci în loc de iepuraşi sau ouă în copaci. 10 tradiţii ciudate de Paşte

Sărbătoarea pascală este celebrată anul acesta în aceeaşi zi de întreaga lume creştină, din Europa şi cele două Americi, până în Australia şi Asia. De la o cultură la alta, există o mulţime de obiceiuri locale neobişnuite prin care este sărbătorită Învierea lui Iisus Hristos.

sursa foto: eatermagazine.ro

1. Biciurea femeilor în Cehia și Slovacia

În ambele ţări, femeile abia aşteaptă venirea Paştelui pentru a fi…biciuite. Bărbaţii le biciuiesc cu bice realizate manual din sfori şi panglici. Procedura bizară nu este dureroasă, ci amuzantă şi se presupune că aduce sănătate şi frumuseţe femeilor, scrie jurnalul.ro.


2. Șoarece în loc de iepuraș în Australia

Australienii văd iepuraşii ca pe nişte dăunători, care le strică recoltele. De aceea, animalul care aduce ouăla de Paşte şi care este turnat în ciocolată este un şoarece marsupial, aflat pe cale de dispariţie.


3. Finlandezii “confundă” Paștele cu Halloween-ul

Finlandezii au o tradiţie şi mai ciudată de Paşte: copiii se îmbracă în vrăjitori şi poartă la gât mături. Mai mult, ca şi de Halloween, copiii se plimbă prin vecini în căutare de dulciuri şi oamenii aprnd focuri mari pentru a-i proteja de vrăjitoarele reale.


4. În Columbia se mănâncă țestoase de Paște

Columbienii nu mănâncă miel de Paşte, ci feluri tradiţionale locale, cum ar fi mâncare de iguană, broască ţestoasă sau rozătoare mari.


5. Germanii agață ouăle în copaci

Dacă în America şi alte zone, tradiţia de Paşte este să cauţi ouăle încondeiate sau de ciocolată, nemţii au un obicei bizar. Ei atârnă ouă colorate în copaci, inclusiv în cei de pe străzile marilor oraşe.


6. În Norvegia se citesc romane polițiste

Ştiaţi că în timpul sărbătorilor Pascale, pentru norvegieni este o tradiţie să citească romane poliţiste? Editurile de presă scot chiar o serie de cărţi “de sezon” numită Easter Thriller chiar înainte de vacanţă de Paşte!

7. Omletă gigant în Franța

În a două zi de Paşte, în Haux (Franța), sătenii fac o omletă gigant. Pentru acest preparat ei folosesc, în medie, peste 4.500 de ouă din care sunt hrăniţi până la 1.000 de oameni!

8. Dansul Morții în Spania

În Joia cea mare, în oraşul Verges din Spania, se organizează anual un “dans al morţii”, care include şi o paradă pe străzile acestui oraş medieval. Toţi participanţii poartă costume speciale, iar procesiunea se încheie cu defilarea unor personaje costumate în schelete care poartă cutii pline cu cenuşă. Dansul morţii începe la miezul nopţii şi se desfăşoară timp de trei ore, uneori prelungindu-se până la primele ore ale dimineţii.

9.  Simbolul apei în Elveția

În Elveţia, toate satele îşi transformă fântânile în adevărate izvoare de Paşte, folosind panglici colorate din hârtie, flori şi ouă vopsite, pentru a le decora. Această tradiţie celebrează simbolul apei, o resursă foarte importantă în regiunile secetoase situate dincolo de Alpi.

10. Reuniunea la tribunal, în Marea Britanie

Şi Marea Britanie are o tradiţie originală pentru această sărbătoare. În timpul Festivalului Hocktide din localitatea Hungerford, poliţiştii din oraş claxonează de fiecare dată când întâlnesc pe stradă grupuri de bărbaţi, pentru a-i chema să se reunească în sala mare a tribunalului local. Un juriu desemnează doi bărbaţi care vor defila pe străzile oraşului şi care vor oferi câte o portocală tuturor femeilor, în schimbul unui sărut.