monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Udrea a postat pe Facebook fotografii frământând aluat. FOTO

Elena Udrea, aflată în Bucovina, a postat pe Facebook fotografii în care apare frământând şi întinz aluat. Udrea apare în fotografii alături de mai multe femei îmbrăcate în costum popular. La rândul său, ea este îmbrăcată cu ie, blugi, pe cap are batic şi este încălţată cu pantofi roşii cu toc cui.

”Împreună cu gospodinele din Bucovina tocmai am pregătit coşul cu bucate de sfinţit pentru noaptea de Înviere”, este textul care însoţeşte fotografiile postate de Elena Udrea pe Facebook.

Elena Udrea spunea vineri că va găti de Paşti şi va încondeia ouă "în stil bucovinean". Ea a precizat, pentru Mediafax, că încă din perioada când era ministru al Turismului a făcut un obiciei din a petrece Paştele în Bucovina, "pentru că este una dintre puţinele zone din ţară unde se păstrează tradiţiile vechi româneşti".


"Anul acesta va fi cu atât mai special cu cât alături de mine îi voi avea pe cei dragi: pe mama mea, pe finuţele mele, dar şi prieteni şi colegi apropiaţi. Ziua de sâmbătă mi-o voi petrece în cel mai tradiţional spirit cu putinţă: mă voi ocupa de pregătirea bucatelor pentru masa de Paşte, dar şi de încondeierea ouălor în stil bucovinean. Apoi, pe seară, vom merge cu toţii la Slujba de Înviere pentru a lua lumină de la Mănăstirea Moldoviţa", a precizat Elena Udrea. Ea le urează românilor "să întâmpine Sfânta Noapte a Învierii cu credinţă în suflet şi iubire în inimi".

Şi Elena Băsescu a scris pe Facebook că în Joia şi Vinerea Mare a fost în Suceava. Ea postează şi o fotografie în care apare împreună cu fetiţa sa, care stă în braţele bunicului Elenei Băsescu.