monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Paştele, nelipsit de accidente RUTIERE

Medicii, poliţiştii şi pompierii au avut de intervenit la mai multe accidente rutiere care au avut loc pe raza judeţului nostru în prima zi de Paşte. O persoană a fost GRAV rănită, iar alte două au suferit răni uşoare, după ce au fost implicate în accidente rutiere.

Lanţul accidentelor rutiere din prima zi de Paşte a debutat la ora 12.00 pe strada Splaiul Independenţei din municipiul Cluj-Napoca. Accidentul s-a soldat cu rănirea uşoară a unei persoane şi avarierea unui autovehicul. "Un bărbat de 47 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea un autoturism pe strada Splaiul Independenţei din Cluj-Napoca, nu a respectat culoarea roşie a semaforului electric de la intersecţia cu strada Cardinal Iuliu Hosu, intrând în coliziune cu un alt autoturism. Cel de al doilea autoturism era condus regulamentar, pe culoarea verde a semaforului electric, dinspre  strada Cardinal Iuliu Hosu, de către un bărbat de  67 de ani, din Cluj-Napoca", au declarat reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţiei Cluj.

În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a bărbatului de 64 de ani şi avarii de aproximativ 30.000 lei.


Biciclist accidentat

Câteva ore mai târziu, mai exact la ora 17.00, un alt accident rutier avea să aibă loc pe raza judeţului nostru. Acesta a avut loc pe raza comunei Moldoveneşti unde a fost rănit uşor un biciclist. "În fapt, un tânăr de 22 de ani, din Câmpia Turzii, în timp ce conducea un autovehicul pe DN 75, pe raza comunei Moldoveneşti, în afara localităţii, dinspre Câmpeni spre Turda, pe fondul nepăstrării distanţei laterale suficiente, a acroşat şi rănit un biciclist. Victima, un bărbat de 35 de ani, din municipiul Turda, se deplasa pe bicicletă, în aceeaşi direcţie, iar în urma impactului a căzut de pe bicicletă, în afara părţii carosabile şi a fost rănit uşor", au mai declarat reprezentanţii IPJ Cluj.

Se zbate între viaţă şi moarte

O tânără de 23 de ani a fost grav rănită de şoferul unui autoturism care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Fata circula regulamentar pe trotuarul din Floreşti când a fost lovită în plin de şoferul băut. Acesta din urmă şi-a lăsat victima într-o baltă de sânge şi a părăsit locul accidentului. Poliţiştii l-au depistat însă la scurt timp.


"Un conducător auto de 45 de ani, din localitatea Vâlcele, în timp ce conducea un autovehicul pe raza comunei Floreşti, spre Cluj-Napoca, a surprins şi accidentat grav un pieton. Victima, o femeie de 23 de ani, din judeţul Suceava, în calitate de pieton, se deplasa regulamentar pe trotuarul neamenajat aferent DN1E60, dinspre Gilău spre Cluj-Napoca. În urma impactului, aceasta a fost proiectată în gardul metalic aflat pe partea dreaptă a părţii carosabile, fiind accidentată grav. Conducătorul autoturismului, care a părăsit locul accidentului, a fost identificat de poliţişti la ora 23:00, pe raza comunei Floreşti. În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, s-a constatat că bărbatul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, având o îmbibaţie alcoolică de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat", s-a arătat în comunicatul remis presei de către reprezentanţii IPJ Cluj.

În toate cele trei cazuri, poliţiştii efectuează cercetări în continuare pentru a stabili cu exactitate cauzele care au dus la producerea accidentelor rutiere.


Cercetările sunt continuate de poliţişti în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidental rutier.