monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Leul românesc împlineşte 147 de ani

Moneda națională a României împlinește marți 147 de ani de la prima apariție. La 22 aprilie 1867, în timpul domniei regelui Carol I, a fost promulgată Legea Monetară a României, care stabilea leul drept monedă naţională.

Monedă de 10 bani din 1967. Sursă foto: Wikipedia

În 1868 a fost emisă prima monedă românească de aur, având valoarea de 20 de lei („pol”), într-un tiraj redus: 200 de piese. Majoritatea au fost dăruite politicienilor români şi diplomaţilor străini ai vremii, dar şi unor suverani europeni. Câteva zeci ar fi fost fost zidite la temelia Castelului Peleş din Sinaia.

Primele monede de circulație mai largă, de 1, 2, 5 şi 10 bani, au fost bătute în Anglia, la Birmingham, în 1867.


Din 1870, monedele au fost emise de către Monetăria Statului Român.

După primul război mondial, leul românesc a intrat într-o perioadă de declin, fiind la acea vreme una dintre cele mai slabe monede din Europa.