monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Pelerini din România, la Canonizarea Papilor Ioan XXIII şi Ioan Paul II

Duminică are loc, la Roma, canonizarea fericiților Papi Ioan al XXIII-lea și Ioan Paul al II-lea.

Între sutele de mii de pelerini aşteptaţi la marele eveniment, sute de pelerini din toate Eparhiile greco-catolice şi Diecezele romano-catolice din România se vor afla în Piaţa „Sfântul Petru” împreună cu Episcopii lor, pentru a participa la această sărbătoare a credinţei în Biserica Catolică.

Potrivit reprezentanţilor Episcopiei de Cluj Gherla, din Cluj-Napoca au pornit spre centrul creştinătăţii Episcopul eparhial, Florentin Crihălmeanu, preoţi, persoane consacrate, precum şi un grup de peste 40 de credincioşi laici, condus de pr. vicar Anton Crişan.


La pornirea spre Roma, PS Florentin – singurul dintre Ierarhii Bisericii Catolice din România, care a avut bucuria de a primi consacrarea episcopală prin mâinile Suveranului Pontif Ioan Paul al II-lea, şi-a reamintit, în cadrul interviului acordat Biroului de presă al Episcopiei de Cluj-Gherla, de cel ce va fi de acum un Sfânt al Bisericii Catolice pe care l-a cunoscut şi întâlnit, se arată într-un comunicat de presă.

„Personal, îmi amintesc, mai cu seamă de întâlnirile pe care le-am avut în preajma hirotonirii şi după hirotonirea episcopală şi faptul că era un om mereu zâmbitor şi pus oarecum pe glume, cu mult umor. La audienţa de după hirotonire, când a intrat în sala audienţei, între primele cuvinte pe care le-a rostit a fost: «şi eu am fost hirotonit episcop la 38 de ani». Există şi o imagine semnificativă care a imortalizat acest moment, când mi-a pus mâna pe umăr şi m-a încurajat în munca pastorală. De asemenea, sunt şi alte momente de neuitat din audienţele pe care am avut ocazia să le avem”.


Ierarhul clujean a evocat atenţia cu totul deosebită acordată de cel mai iubit Papă din istorie, Bisericii Greco-Catolice din România, subliniind: „putem spune că de personalitatea Papei Ioan Paul al II-lea se leagă reînvierea Bisericii noastre. În Scrisoarea Apostolică adresată cu ocazia celui de-al treilea centenar al Unirii cu Biserica Romei (în anul 2000), Papa Ioan Paul al II-lea prezenta şase elemente definitorii pentru identitatea acestei Biserici: îşi înfige rădăcinile în Cuvântul lui Dumnezeu, în învăţătura Sfinţilor Părinţi şi în tradiţia bizantină, dar posedă în afară de aceasta o expresie specifică, în unirea cu Scaunul Apostolic şi în rănile persecuţiilor din secolul XX, pe lângă latinitatea poporului său”.

„Personalitatea Fericitului şi acum Sfântului Ioan Paul al II-lea a marcat perioada trecerii spre mileniul al III-lea creştin, nu doar prin faptul că el a fost cel care a inaugurat acest timp al Bisericii Catolice, aşa cum prevedea Arhiepiscopul Stefan Wyszyński, dar mai cu seamă prin faptul că a reuşit să dea o nouă faţă Bisericii continuând reforma începută de Ioan al XXIII-lea. Nu întâmplător, împreună, sunt ridicaţi acum la treapta cea mai înaltă a altarelor bisericeşti, fiind declaraţi sfinţi pentru Biserica Catolică”, a mai menţionat PS Florentin.