monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Un consilier din cadrul CJ Cluj, implicat într-un accident soldat cu un rănit. FOTO

La data de 29 aprilie, ora 16:30, pe strada Clujului din municipiul Gherla s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane şi avarierea a patru autovehicule.

sursa foto: gherlainfo.ro

Conform primelor verificări, un conducător auto de 68 de ani din Gherla, aflat pe acostamentul părţii carosabile, pe direcţia Gherla înspre Cluj-Napoca, dupa ce s-a pus în mişcare, ar fi efectuat o manevră de întoarcere de pe un sens de mers pe celălalt, fără să se asigure corespunzător.

În acest context, a fost acroşat de un autoturism condus de un bărbat de 48 de ani din Gherla, care circula în aceeaşi direcţie. La volanul acestei maşini se afla consilierul judeţean Laurenţiu Oprea (PSD) care a suferit răni la cap şi la mâini.


În urma impactului, cele două autoturisme implicate au fost proiectate în alte două autovehicule, parcate pe marginea părţii carosabile.

Accidentul s-a soldat cu rănirea uşoară a conducătorului auto de 68 de ani, care a fost transportat la Spitalul Municipal Gherla, iar ulterior la U.P.U. 1 Cluj-Napoca.


Poliţiştii efectuează verificări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul rutier.