monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Mariah Carey a născut gemeni, fetiţă şi băiat

Cântăreaţa Mariah Carey a devenit ieri mamă de gemeni - o fetiţă şi un băiat. Naşterea a avut loc la Los Angeles, în ziua celei de-a treia aniversări a căsătoriei artistei cu Nick Cannon.  

 

Reprezentanta cântăreţei, Cindi Berger, a anunţat naşterea precizând că prima a fost fetiţa, având o greutate de 2,35 de kilograme şi o lungime de 46 de centimetri, iar apoi a venit pe lume băiatul, care cântărea 2,43 kilograme, având 48 de centimetri în lungime, informează dailymail.co.uk.

Berger a menţionat de asemenea că părinţii nu au ales încă nume pentru cei doi copii.

Mariah Carey s-a căsătorit cu actorul şi raperul Nick Cannon pe 30 aprilie 2008. Carey a mai fost căsătorită cu Tommy Motola, în perioada 1993 - 1998.

Cântăreaţa era însărcinată la scurt timp după căsătoria cu Cannon, însă a suferit un avort spontan, fără a face public acest lucru până nu a anunţat că este din nou însărcinată, în toamna anului trecut. La începutul lunii februarie, artista americană a dezvăluit că va avea un băiat şi o fată.

Cuplul plănuieşte să locuiască şi la New York şi la Los Angeles, având camere pentru copii amenajate în ambele locuinţe.