monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Ravagii în ţară! Cod roşu de inundaţii, zeci de gospodării au fost evacuate, iar circulaţia este restricţionată

Judeţele Mehedinţi, Gorj şi Caraş-Severin se află sub avertizare cod portocaliu de ploi până duminică la ora 11.00.

Trei judete sunt sub cod portocaliu de ploi

Cinci localităţi din judeţul Mehedinţi sunt în pericol după ce a fost instituit cod roşu de inundaţii. Potrivit realitatea.net, este vorba despre unele localităţi care aparţin de oraşul Baia de Aramă şi zonele care sunt cultivate pe marginea acestui râu. Codul este valabil duminică între orele 11.00 - 18.00.

Peste 60 de gospodării din mai multe localităţi din Mehedinţi au fost inundate, duminică dimineaţă, iar circulaţia rutieră este restrictionaţă pe DN 67, în acelaşi judeţ, după ce apa a ajuns pe carosabil, totodată fiind afectat şi traficul feroviar între Drobeta Turnu Severin şi Strehaia. 


Conform realitatea.net, în Mehedinţi nu se circulă pe drumul judeţean 606 B, între localităţile Poroina Mare – Stigniţa, acesta fiind inundat pe o distanţă de 50 de metri, motiv pentru care localnicii folosesc o rută ocolitoare. Inundat este şi drumul comunat din comuna Bâcleş, satul Petra, pe o distanţă de o sută de metri.

Tot în judeţul Mehedinţi, traficul feroviar este întrerupt pe magistrala 900, între Drobeta-Turnu Severin şi Strehaia, deoarece între staţiile Igiroasa şi Prunişor calea ferată a fost acoperită de apă.
Conform autorităţilor locale, cea mai gravă situaţie în judeţul Mehedinţi este în localitatea Gvardeniţa, unde râul Desnăţui a ieşit din matcă, în noaptea de sâmbătă spre duminică, şi a inundat 50 de gospodării.La faţa locului intervin cu motopompe 15 pompieri.


În urma ploilor torenţiale, alte 15 gospodării au fost inundate în localităţile Podu Grosu, Piatra Albă, Prunişor, Severineşti şi Petra.