monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Licitaţia pentru drumurile judeţene va avea loc luna viitoare

Consiliul Judeţean a publicat anunţul de intenţie privind licitaţia pentru reabilitarea drumurilor judeţene, după ce proiectul iniţial a fost modificat luna trecută.

Numărul de 718 kilometri anunţaţi iniţial a fost redus la 481, fiind modificată totodată şi perioada de implementare a proiectului. Acesta nu se va mai desfăşura până în anul 2012, aşa cum se dorea în prima fază, ci până în anul 2015. În ceea ce priveşte valoarea proiectului, aceasta a fost stabilită la 462,4 milioane de lei cu TVA (112,8 milioane de euro cu TVA), iar principala sursă de finanţare va fi bugetul judeţului. Numărul loturilor de drumuri ce vor fi reabilitate a scăzut de la şapte la cinci.

Conform anunţului de intenţie publicat zilele trecute, data prevăzută pentru începerea procedurilor de adjudecare este 24 iunie. Durata acordului-cadru ce va fi încheiat în urma licitaţiei pentru execuţie a fost fixată la patru ani, iar durata de garanţie a lucrărilor va fi de cinci ani de la recepţia acestora. Vă reamintim că, la începutul lunii aprilie, Consiliul Judeţean a decis să anuleze licitaţia pentru reabilitarea a 718 kilometri de drumuri judeţene, ca urmare a condiţiilor impuse de banca finanţatoare. Lucrările de modernizare şi reabilitare ce se vor realiza în cadrul proiectului cuprind: lucrări de terasamente, lucrări la fundaţia drumului, proiectarea sistemului rutier din îmbrăcăminte de beton de ciment, lucrări de scurgere a apelor, amenajarea pe minimum 50 metri a drumurilor laterale, proiectare podeţe transversale şi laterale, proiectare de lucrări de siguranţa circulaţiei, lucrări de reparaţii la poduri şi podeţe, lucrări de apărări de maluri şi ziduri de sprijin.  M.O.