Actualitate
Şef de post din Cluj, cercetat pentru relaţii sexuale cu o minoră de 16 ani
Şeful unui post de poliţie din Cluj este cercetat prealabil de conducerea Poliţiei Judeţene, care s-a autosesizat în urma unor informaţii potrivit cărora acesta a întreţinut relaţii sexuale cu o elevă de 16 ani.
Cazul este cercetat şi de Direcţia de Protecţie a Copilului şi Inspectoratul Şcolar.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Cluj, Simona Vârci, a declarat corespondentului Mediafax că instituţia s-a autosesizat după ce a aflat despre acuzaţii aduse şefului de post din comuna Poieni de către o fată de 16 ani, care susţine că a întreţinut relaţii sexuale cu acesta.
„La nivelul IJP Cluj nu a fost depusă vreo plângere penală prin care să se sesizeze comiterea unei fapte penale de către poliţistul în cauză. Rezultatul va fi comunicat unităţii de Parchet competente. În acest moment nu se pune problema unei mutări disciplinare a poliţistului”, a spus Vîrci.
La rândul său, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj, Valentin Cuibus, a declarat corespondentului Mediafax că a dispus o verificare a cazului, după ce în presă a apărut informaţia că fata ar fi renunţat la şcoală din cauza relaţiei cu poliţistul.
„Urmează să vedem ce s-a întâmplat, dacă eleva a renunţat, într-adevăr, la şcoală şi din ce motiv”, a spus Cuibus.
Totodată, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Cluj, Alina Chiorean, a declarat corespondentului Mediafax că în cazul fetei va avea loc o evaluare în teren.
„Ne-am autosesizat, iar sesizarea este orientată spre Centrul Judeţean de Intervenţie pentru Copilul Abuzat ţinând cont că este vorba despre un act sexual cu un minor, fata având sub 18 ani. Vom face o evaluare în teren şi vom audia atât fata, cât şi familia acesteia, şi în funcţie de rezultat vom stabili un plan de intervenţie. Va urma şi o consiliere psihologică a fetei, după finalizarea evaluării în teren”, a spus Chiorean.