monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Atenţie! A intrat în vigoare noul Cod al Muncii

Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj atrage atenţia angajatorilor că, în cazul în care nu se vor conforma noilor prevederi legale, îi aşteaptă amenzi usturătoare.

Începând de ieri a intrat în vigoare Legea 44/2011, act normativ ce modifică Codul Muncii.

 

Conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă Cluj (ITM) Cluj a anunţat ieri că, împreună cu reprezentanţi ai Poliţiei, Jandarmeriei şi Gărzii Financiare, va efectua luna aceasta cinci campanii de control pentru identificarea şi combaterea cazurilor de muncă nedeclarată şi combaterea evaziunii fiscale rezultată din munca la negru. Pentru ca angajatorii să nu fie prinşi cu garda jos, Emilian Roşca, şeful ITM Cluj, a explicat ieri care sunt principalele modificări ale Codului Muncii.

Astfel, Emilian Roşca a precizat că, potrivit noilor prevederi, contractul individual de muncă se încheie numai în formă scrisă, iar acesta trebuie înregistrat în registrul general de evidenţă a salariaţilor, care se transmite ITM, anterior începerii activităţii. “Persoana selectată în vederea angajării ori salariatul, după caz, va fi informată şi cu privire la funcţia/ocupaţia conform specificaţiei Clasificării ocupaţiilor din România sau altor acte normative, precum şi fişa postului, cu specificarea atribuţiilor postului. De asemenea, viitorul angajat va fi informat şi despre criteriile de evaluare a activităţii profesionale a salariatului aplicabile la nivelul angajatorului”, a explicat Roşca.

 

Certificatul medical obligatoriu înainte

 

El a mai atras atenţia că angajarea în muncă a unei persoane care nu are certificatul medical care să îl declare apt de muncă atrage nulitatea contractului individual de muncă. “Nulitatea nu va mai putea fi «acoperită» prin efectuarea ulterioară a acestor analize”, a punctat şeful ITM Cluj. Potrivit acestuia, în cazul reducerii temporare a activităţii, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare, pe perioade care depăşesc 30 de zile lucrătoare, angajatorul va avea posibilitatea reducerii programului de lucru de la cinci zile la patru zile pe săptămână, cu reducerea corespunzătoare a salariului, până la remedierea situaţiei care a cauzat reducerea programului, după consultarea prealabilă a sindicatului reprezentativ de la nivelul unităţii sau a reprezentanţilor salariaţilor, după caz.

 

Amenzi de aproape un milion de lei

 

În 2010, în primele patru luni ale anului, ITM Cluj a descoperit 71 de angajatori care practicau munca fără forme legale şi 343 de persoane care munceau la negru. Sancţiunile date de ITM Cluj în perioada ianuarie-aprilie 2010 s-au ridicat la 736.000 lei, dintre care 462.500 pentru munca la negru.

Valoarea amenzilor a crescut însă semnificativ anul acesta. Astfel, în primele patru luni din acest an, ITM Cluj a descoperit 118 firme care aveau angajaţi la negru şi 1.165 de persoane care se aflau în această situaţie. Totalul amenzilor a ajuns la 995.500 de lei, din care 764.000 pentru munca fără forme legale.

 

Principalele modificări sunt:

Contractul individual de muncă se încheie numai în formă scrisă. Forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului.

Anterior începerii activităţii, contractul individual de muncă se înregistrează în registrul general de evidenţă a salariaţilor, care se transmite inspectoratului teritorial de muncă.

Angajatorul este obligat ca, anterior începerii activităţii, să înmâneze salariatului un exemplar din contractul individual de muncă.

Persoana selectata in vederea angajarii ori salariatul, dupa caz, va fi informata şi cu privire la funcţia/ocupaţia conform specificaţiei Clasificării ocupaţiilor din România sau altor acte normative, precum şi fişa postului, cu specificarea atribuţiilor postului. De asemenea, viitorul angajat va fi informat şi despre criteriile de evaluare a activităţii profesionale a salariatului aplicabile la nivelul angajatorului.

Atunci cînd contractul individual de muncă va conţine o clauză de mobilitate, cuantumul prestaţiilor suplimentare în bani sau modalităţile prestaţiilor suplimentare în natură sunt specificate în contractul individual de muncă.

Angajarea în muncă a unei persoane care nu are certificatul medical care să îl declare apt de muncă, atrage nulitatea contractului individual de muncă. (Nulitatea nu va mai putea fi ,,acoperită” prin efectuarea ulterioară a acestor analize.)

Angajatorul poate cere informaţii în legătură cu persoana care solicită angajarea de la foştii săi angajatori, dar numai cu privire la activităţile îndeplinite şi la durata angajării şi numai cu încunoştinţarea prealabilă a celui în cauză.

Pentru verificarea aptitudinilor salariatului, la încheierea contractului individual de muncă se poate stabili o perioadă de probă de cel mult 90 de zile calendaristice pentru funcţiile de execuţie şi de cel mult 120 de zile calendaristice pentru funcţiile de conducere.

Perioada în care se pot face angajări succesive de probă ale mai multor persoane pentru acelaşi post este de maximum 12 luni."

La solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat să elibereze un document care să ateste activitatea desfăşurată de acesta, durata activităţii, salariul, vechimea în muncă, în meserie şi în specialitate."

În cazul reducerii temporare a activităţii, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare, pe perioade care depăşesc 30 de zile lucrătoare, angajatorul va avea posibilitatea reducerii programului de lucru de la 5 zile la 4 zile pe săptămână, cu reducerea corespunzătoare a salariului, până la remedierea situaţiei care a cauzat reducerea programului, după consultarea prealabilă a sindicatului reprezentativ de la nivelul unităţii sau a reprezentanţilor salariaţilor, după caz.

Angajatorul este obligat să înregistreze demisia salariatului. Refuzul angajatorului de a înregistra demisia dă dreptul salariatului de a face dovada acesteia prin orice mijloace de probă.

Termenul de preaviz este cel convenit de părţi în contractul individual de muncă sau, după caz, cel prevăzut în contractele colective de muncă aplicabile şi nu poate fi mai mare de 20 de zile lucrătoare pentru salariaţii cu funcţii de execuţie, respectiv mai mare de 45 de zile lucrătoare pentru salariaţii care ocupă funcţii de conducere."

În situaţia în care angajatorul constată că salariatul său a provocat o pagubă din vina şi în legătură cu munca sa, va putea solicita salariatului, printr-o notă de constatare şi evaluare a pagubei, recuperarea contravalorii acesteia, prin acordul părţilor, într-un termen care nu va putea fi mai mic de 30 de zile de la data comunicării. Contravaloarea pagubei recuperate prin acordul părţilor, nu poate fi mai mare decât echivalentul a 5 salarii minime brute pe economie.

Primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1), se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată.

Prestarea muncii de către o persoană fără încheierea unui contract individual de muncă, se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei.

Incălcarea de către angajator a obligaţiilor cu privire la certificatul medical la angajare sau evidenţa muncii lucrate, se sancţionează cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei.

Nerespectarea prevederilor legale privind înregistrarea de către angajator a demisiei, se sancţionează cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei.

Incălcarea de către agentul de muncă temporară a obligaţiei cu privire la gratuitatea recrutării salariaţilor temporari, se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, pentru fiecare persoană identificată, fără a depăşi valoarea cumulată de 100.000 lei.

Incălcarea prevederilor cu privire la obligaţia înmînării unui exemplar din contractul individual angajatului, se sancţionează cu amendă de la 1.500 lei la 2.000 lei.

Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendă penală fapta persoanei care, în mod repetat, stabileşte pentru salariaţii încadraţi în baza contractului individual de muncă salarii sub nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată, prevăzut de lege.

Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendă şi infracţiunea constând în refuzul repetat al unei persoane de a permite, potrivit legii, accesul inspectorilor de muncă în oricare dintre spaţiile unităţii sau de a pune la dispoziţia acestora documentele solicitate, potrivit legii.

Constituie infracţiune şi se sancţionează cu închisoare de la unu la 2 ani sau cu amendă penală primirea la muncă a mai mult de 5 persoane, indiferent de cetăţenia acestora, fără încheierea unui contract individual de muncă precum şi primirea la muncă a unei persoane aflate în situaţie de şedere ilegală în România, cunoscând că aceasta este victimă a traficului de persoane. Dacă munca astfel prestată este de natură să îi pună în pericol viaţa, integritatea sau sănătatea, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.