monitorulcj.ro Menu
Actualitate

A început izolarea termică a blocurilor cu bani europeni. Factura la încălzire scade cu 40%

Săptămâna aceasta au început lucrările de reabilitare termică la şapte blocuri din Cluj-Napoca. Află ce trebuie să faci ca şi blocul tău să beneficieze de aceste lucrări cu fonduri europene.

Foto arhiva

Lucrările de izolare termică la şapte blocuri din oraş au început deja, iar pentru alte 30 de blocuri licitaţia se află acum în diverse etape. “Săptămâna trecută am semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru şapte blocuri care au în total 200 de apartamente. Pe lângă aceste blocuri, acum mai există alte 30 de blocuri în diverse faze de licitaţie şi de semnare a documentaţiilor cu peste 1.100 de apartamente şi care vor intra în această vară în lucru”, a declarat, miercuri, primarul Emil Boc în timpul unei vizite la un bloc de pe strada Observatorului unde au început lucrările.

Boc a subliniat că Primăria din Cluj-Napoca se numără printre cele mai dinamice din România în materie de absorbţie de fonduri europene pe reabilitarea termică a blocurilor. “Dorim să ţinem ritmul tot la fel pentru că în exerciţiul financiar următor vor fi bani pentru reabilitarea termică a blocurilor”, a spus primarul.


Facturi la încălzire, mai mici cu 40%

Potrivit conducerii Primăriei, facturile la încălzire se vor reduce cu 40%. “Vestea bună pentru oamenii aceia este că 40% din valoarea facturii la încălzire va fi mai mică cu 40% pentru cei care îşi reabilitează termic blocurilor şi că în continuare vor fi bani europeni pentru cei care vor depune documentaţie. Regula este: primul venit, primul servit. Cei care îşi finalizează documentaţiile sunt şi primii care obţin finanţarea şi se derulează lucrările”, a spus Emil Boc.

Lazăr Oliviu, manager de proiect la TCI, firma care realizează lucrările de izolare termică a blocurilor a declarat că în cazul blocului de pe Observatorului durata de realizare a lucrărilor este de cinci luni. Lucrările prevăd izolarea cu plăci de polistiren de 20 cm, acoperirea terasei şi a subsolului blocului. Se va schimba tâmplăria de la geamuri: cele din lemn se schimbă, iar cele care acum sunt din PVC rămân la fel. De asemenea, se schimbă uşa de la intrare.