monitorulcj.ro Menu
Actualitate

SCANDAL la TVR. O jurnalistă acuză TVR 3 că i-a CENZURAT un interviu cu Traian Băsescu

Un scandal s-a iscat la TVR după ce jurnalista Brînduşa Armanca, de la TVR Timişoara, a acuzat conducerea TVR 3 că i-ar fi cenzurat un interviu cu Traian Băsescu. În replică, Răzvan Bucuroiu, directorul TVR 3, a răspuns că interviul nu era programat să fie difuzat la postul pe care îl conduce şi că nu şi-ar permite să îl cenzureze pe preşedinte.

Jurnalista Brînduşa Armanca susţine că i-a fost cenzurat un interviu pe care i l-a luat preşedintelui Traian Băsescu, care ar fi trebuit difuzat la TVR 3, acest fapt fiind semnalat şi de ActiveWatch, care solicită conducerii Televiziunii Române să spună care este motivul nedifuzării interviului.

Brînduşa Armanca a făcut publică situaţia pe contul său personal de Facebook. "Dragi prieteni, asistaţi la un act de cenzură: cu 40 de minute înainte de difuzarea interviului cu Traian Băsescu, am fost sunată pentru a mi se aduce la cunoştinţă că TVR 3 nu îl va transmite. De la un anume Bucuroiu citire. Fără explicaţii. L-am contactat pe Stelian Tănase. A promis că se va interesa. Nimic nu motivează acest act", a scris Brînduşa Armanca, marţi seară, pe contul său de Facebook.


De asemenea, Brînduşa Armanca anunţase duminică, tot pe același cont de socializare, că Traian Băsescu, preşedintele României, a fost invitat la emisiunea "Totul la vedere". "Un dialog de o oră cu subsemnata care se va difuza marţi, 13 mai, orele 22 pe TVR 3 şi TVR Timişoara", a spus, la momentul respectiv, Brînduşa Armanca.

Directorul TVR 3: Interviul nu era programat


Răzvan Bucuroiu, directorul TVR 3, susține în schimb că interviul luat de Brînduşa Armanca lui Traian Băsescu nu era programat să fie difuzat la TVR 3 și că acesta a fost difuzat integral, marţi, de la 22.00, pe TVR Timişoara, precizând că nu şi-ar permite să îl cenzureze pe preşedinte.

 “Interviul a fost difuzat pe TVR Timişoara integral. Preşedintele a făcut o vizită în Banat şi s-a dus la TVR Timişoara, care este o televiziune în sine, cu frecvenţă, cu tot ce trebuie, cu acoperire în zona Banatului. A dat acel interviu care a fost difuzat integral, ieri seară, la ora 22.00, sub forma unei ediţii speciale. Nu s-a pus problema ca acest interviu să fie difuzat integral şi pe alte canale ale SRTv, 1, 2 sau 3. Această obligaţie nu deriva din niciun fel de discuţie şi din niciun fel de protocol, nici intern, nici cu alte părţi. Interviul a fost difuzat pur şi simplu, integral, fără cenzură, pe TVR Timişoara, acolo unde a şi fost dat, în studiourile TVR Timişoara”, a declarat miercuri, pentru agenția Mediafax, coordonatorul cu atribuţii de director al TVR 3, Răzvan Bucuroiu.


Întrebat de ce crede că a anunţat realizatoarea Brînduşa Armanca faptul că acest interviu urma să fie şi pe TVR 3, Răzvan Bucuroiu a spus: “Eu cu această doamnă Armanca nu am avut niciun fel de discuţie, nici telefonică, nici pe sms, nici pe e-mail. Nici măcar nu o cunosc, nu am avut plăcerea ca să stau de vorbă cu dânsa vreodată”.

De asemenea, întrebat dacă s-a pus vreodată problema ca acest interviu să fie difuzat şi pe TVR 3, Răzvan Bucuroiu a răspuns: "Această emisiune realizată de Brînduşa Armanca pentru grila TVR Timişoara nu a fost niciodată difuzată pe TVR 3, nefiind în grila de programe a acestui canal. Emisiunea doamnei Armanca se difuzează numai pe TVR Timişoara, dintotdeauna. TVR 3 avea o grilă de programe ieri, care este aprobată de Comitetul Director şi este transmisă şi la CNA. Nu mi s-a spus nici din partea conducerii TVR să schimb grila şi să intru cu o ediţie specială şi nici din partea altcuiva".