Actualitate
Aproximativ 20 de zimbri au fost aduşi în România
Aproximativ 20 de zimbri au fost aduşi, sâmbătă, în Munţii Ţarcu, din diferite centre de reproducere din Europa, urmând ca alţi 10 să li se alăture pe parcursul verii, iar la toamnă să fie lăsaţi în libertate, în cadrul unui proiect al Rewilding Europe şi WWF-România.
Potrivit WWF-România, acesta a fost cel mai mare transport pentru reintroducerea zimbrului care a avut loc vreodată în Europa.
La început, zimbrii vor sta într-o zonă de aclimatizare de aproximativ 15 hectare. Apoi vor avea acces la o zonă de semi-libertate, de 160 de hectare. Aici se vor putea adapta la mediul sălbatic şi vor învăţa să supravieţuiească în natură, grupându-se într-o cireadă - forma tipică de organizare a zimbrilor. În toamna acestui an vor avea acces dincolo de zona împrejmuită şi vor deveni primii zimbri care trăiesc în sălbăticie, în Carpaţii Meridionali, din secolul al XVIII-lea şi până în prezent.
Locul unde zimbrii vor fi eliberaţi face parte din situl Natura 2000 Munţii Ţarcu, o zonă sălbatică ce se întinde pe nu mai puţin de 59.000 de hectare.
Rewilding Europe şi WWF-România au iniţiat procesul de reintroducere bazându-se pe o abordare cu totul nouă: în următorii 10 ani Rewilding Europe va elibera în sălbăticie un număr considerabil de zimbri, cu regularitate, în mai multe zone din Carpaţii Meridionali. Planul este ca în 2015 o a doua eliberare să aibă loc în apropierea satului Poieni, de lângă Haţeg, anunță Mediafax.
Obiectivul proiectului este crearea unei populaţii de cel puţin 500 de zimbri care vor trăi în sălbăticie în Carpaţii Meridionali, până în anul 2025. Aceştia ar urma să populeze o suprafaţă de 1,4 milioane de hectare de munţi şi văi care se întind în partea de sud a lanţului carpatic.
Odată eliberaţi, zimbrii nu vor mai fi hrăniţi, ci vor face parte din procesele naturale şi ecosistemele din zonă. Astfel, vor contribui la modelarea peisajelor naturale şi la menţinerea stării lor favorabile.
De la bun început, când vor sta în ţarcul de aclimatizare şi în zona de resălbăticire, zimbrii vor fi promovaţi ca o atracţie turistică, ceea ce ar putea crea oportunităţi economice pentru comunităţile locale. În Armeniş, comuna din imediata vecinătate, va exista un centru de vizitare a zimbrilor, care va găzdui materiale informative şi activităţi dedicate mediului înconjurător.