monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Congres internaţional de medicină dentară

A XII-a ediţie a Congresului Internaţional de Medicină Dentară pentru Studenţi şi Tineri Medici „DENTis 2011” va avea loc în perioada 5-8 mai, la Cluj-Napoca, la Casa de Cultură a Studenţilor. Manifestarea este coordonată de Organizaţia Studenţilor Stomatologi (OSS), în parteneriat cu Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj.

Potrivit organizatorilor, scopul acestui eveniment este de a oferi ocazia studenţilor stomatologi şi tinerilor medici să-şi prezinte rezultatele activităţilor de cercetare ştiinţifică. “Congresul are o tentă de competiţie, cele mai bune lucrări ştiinţifice fiind premiate şi, în acelaşi timp, se atinge o parte importantă de integrare socială a diverselor nişe academice studenţeşti şi prin prisma participării internaţionale”, a declarat Răican Alexandru, vicepreşedinte relaţii publice OSS. Pe parcursul celor 11 ediţii anterioare, congresul a înregistrat peste 4.000 de participanţi. Organizatorii spun că în acest an se aşteaptă la peste 300 de participanţi din rândul studenţilor şi peste 150 de medici. G.D.