Actualitate
UPDATE - BREAKING NEWS: PERCHEZIŢII ale DNA la Consiliul Județean Cluj și la alte 11 adrese
Procurorii DNA au descins, miercuri dimineaţa, la sediul instituţiei, de unde au ridicat mai multe documente oficiale. Descinderi ale procurorilor au avut loc şi la locuinţa preşedintelui CJ Cluj, Horea Uioreanu. Trei birouri au fost sigilate.
UPDATE 11.05: Horea Uioreanu, adus de către anchetatori la sediul Consiliului Judeţean
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a fost adus, miercuri dimineaţă, de la domiciliul său din Cluj-Napoca la sediul CJ, el plecând de la locuinţă împreună cu anchetatorii care i-au percheziţionat casa, potrivit Mediafax.
Preşedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, a ieşit, miercuri dimineaţă, din locuinţa sa din Cluj Napoca însoţit de mai mulţi anchetatori de la DNA şi a urcat în maşina acestora, cu care a fost transportat până la sediul instituţiei pe care o conduce.
Întrebat de către jurnalişti ce se întâmplă, Uioreanu a spus că este "o chestie de rutină", iar la întrebarea unde pleacă a răspuns: "La birou".
Anchetatorii aveau la ei mai multe cutii şi genţi, cel mai probabil conţinând documente ridicate de la locuinţa preşedintelui CJ Cluj.
Potrivit unor surse judiciare, cele trei birouri sigilate de procurorii DNA, sunt ale lui Horea Uioreanu, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, al lui Claudiu Salanţă, arhitectul şef al judeţului şi al Marianei Raţiu, directorul de dezvoltare din cadrul forului judeţean.
UPDATE 10.10: Biroul președintelui CJ, Horea Uioreanu, sigilat de DNA
Vicepreședintele CJ Cluj Vakar Istvan a declarat că a fost sigilat biroul președintelui Horea Uioreanu.
"Deocamdată, aici este doar o sigilare de birou, altceva nu pot să vă spun, că n-am ce. Acum am venit și am văzut că e sigilat biroul președintelui. Pe mine nu m-a contactat nimeni. Președintele nu e aici, nu l-am văzut, am discutat cu celălalt vicepreședinte, Ioan Oleleu, să vedem ce facem", a menționat Vakar Istvan potrivit Agerpres.
Informațiile furnizate de media conform cărora procurorii fac percheziţii şi la Aeroportul din Cluj au fost infirmate de oficialii instituției.
UPDATE 9.45: Percheziții la 11 adrese
Potrivit DNA, în această cauză au fost făcute, miercuri, percheziţii domiciliare la 11 adrese din municipiul Cluj-Napoca, la sediile unor societăţi comerciale, la instituţii publice şi la domiciliile unor persoane.
Surse judiciare au declarat că în acest caz sunt vizate finanţări bugetare către societăţi comerciale private apropiate lui Horea Uioreanu. Potrivit surselor citate, Horea Uioreanu ar fi dat contracte cu finanţare din bani publici unor firme deţinute de persoane apropiate acestuia, el primind ulterior o parte din aceşti bani.
Miercuri, la ora 14.00, era programată o şedinţă a Consiliului Judeţean Cluj, până la această oră nefiind date informaţii dacă aceasta va mai avea sau nu loc.
Procurorii sunt sprijiniţi în acest caz de Serviciul Român de Informaţii.-
----------------------------
Procurorii DNA fac, miercuri, percheziţii la mai multe adrese din judeţul Cluj, printre care şi la Consiliul Judeţean, într-un dosar privind presupuse fapte de corupţie,în perioada 2013-2014, de către persoane cu funcţie de conducere de la nivelul autorităţilor locale, printre persoanele vizate fiind şi preşedintele CJ, Horea Uioreanu, potrivit unor surse judiciare.
Sursele citate au precizat că în această cauză sunt vizate fapte de dare şi luare de mită. Anchetatorii vor ridica documente de la Consiliul Judeţean Cluj, iar mai multe persoane vor da declaraţii în această cauză.
Birourile preşedintelui CJ Cluj şi ale altor directori din instituţie au fost sigilate, urmând să fie făcute percheziţii şi la domiciliul lui Horea Uioreanu.
Până la ora transmiterii acestei ştiri, preşedintele CJ Cluj nu a putut fi contactat, iar accesul presei în sediul Consiliului a fost interzis.
În schimb, vicepreşedintele CJ Cluj, Ioan Oleleu, a confirmat pentru Monitorul de Cluj descinderile procurorilor DNA la sediul instituţiei."Procurorii DNA într-adevăr se află la sediul Consiliului Judeţean, au fost sigilate trei birouri. Eu sunt la birou, am o şedinţă de consiliu judeţean de condus după amiază", s-a limitat să răspundă Oleleu, fără a preciza care sunt acele trei birouri care au fost sigilate.
"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, în perioada 2013-2014, de către persoane cu funcţie de conducere de la nivelul autorităţilor locale", precizează DNA.
În cursul zilei de 28 mai 2014, ca urmare autorizării de către instanţa competentă, au fost efectuate percheziţii domiciliare în 11 locaţii situate în municipiul Cluj Napoca, la sediile unor societăţi comerciale, instituţii publice şi la domiciliile unor persoane.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate şi informativ din partea Serviciului Român de Informaţii.
"Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare", au precizat reprezentanţii DNA.