Actualitate
Cine este Vasile Pogăcean, omul care l-a înfundat pe Horea Uioreanu
Horea Uioreanu a fost reţinut miercuri seara pentru 24 de ore după audieri maraton de şase ore fiind acuzat pentru luare de mită şi spălare de bani. În acest dosar a mai fost reţinut şi omul de afaceri Vasile Pogăcean, asociat şi administrator la SC Sinai Comimpex SRL Iclod, care a fost reţinut pentru două infracţiuni de dare de mită.
Vasile Pogăcean este un om de afaceri din Iclod, candidat PNL pentru fotoliul de primar în Iclod şi fostul socru al cântăreţei Angela Rusu.
Potrivit primarului din Iclod, Emil Pîrţoc, Pogăcean este „un om de afaceri, întreprinzător în domeniul construcţiilor de toate genurile, canalizări, instalaţii de apă şi care derulează foarte multe afaceri în zonă”.
“M-am întâlnit cu el foarte des, am colaborat, este un tip ok, după părerea mea. Am colaborat bine cu el”, a precizat Pîrţoc.
Firma lui Pogăcean a câştigat licitaţii în zeci de commune din zona Gherla pentru introducerea canalizării.
În aprilie 2011 omul de afaceri Vasile Pogăcean a provocat un accident de circulaţie în urma căruia trei persoane au fost rănite. Acesta conducea un autoturism marca Audi A4 şi a încercat să intre în curtea bisericii din Iclod, virând la stânga şi i-a tăiat calea unui autoturism marca VW Golf 3. Impactul a fost deosebit de violent şi maşina condusă de Vasile Pogăcean s-a rotit de mai multe ori pe şosea şi a intrat în casa unui localnic.
Pogăcean a fost socrul cântăreţei Angela Rusu, cunoscută pentru melodia "Toate şogoriţele".
Potrivit DNA "în perioada aprilie 2013-mai 2014, Horea Uioreanu a pretins de la inculpatul Vasile Pogăcean remiterea, cu titlu de mită, a unei sume totale de 693.224 lei, constând într-un procent de 15% din sumele alocate bugetar de CJ Cluj pentru contractele aflate în derulare de către firma Sinai Comimpex SRL aparţinând omului de afaceri, suma fiind pretinsă tocmai pentru ca, în calitatea sa de conducător la instituţiei judeţene să aloce sumele vizate de omul de afaceri".
După ce a primit, în avans, o primă tranşă în cuantum de 40.000 lei, Horea Uioreanu, în lunile mai şi octombrie 2013, în calitate de preşedinte al Consiliului judeţean Cluj, a propus Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, alocarea de fonduri bugetare, prin OUG 28/2013, unor anumite comune (Fizeşul Gherlii, Câţcău, Iclod, Bonţida) pentru lucrări pe care primăriile respective le aveau în derulare cu SC Sinai Comimpex SRL, în detrimentul altor comune.
"Aşadar, pentru anul 2013, urmare a demersurilor efectuate asupra preşedintelui CJ Cluj, prin mecanismul de alocare bugetară reglementat prin OUG 28/2013, SC Sinai Comimpex a beneficiat de suma totală de 3.174.000 lei. Pentru anul 2014, potrivit celor convenite între preşedintele CJ Cluj Uioreanu Horea şi omul de afaceri Pogăcean Vasile, pentru lucrări realizate de SC Sinai în comunele Bonţida şi Fizeşul Gherlii au mai fost alocate, în mod preferenţial, fonduri de la bugetul Consiliului Judeţean Cluj în cuantum total de 1.447.497 lei. Aferent tuturor acestor alocări bugetare, în perioada aprilie 2013-mai 2014, omul de afaceri Pogăcean Vasile a remis cu titlu de mită lui Uioreanu Horea Dorin suma totală de 174.500 lei", au mai precizat procurorii DNA.
El va fi prezentat joi cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile la Curtea de Apel Cluj.