monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cum l-a “pedepsit” ISJ Cluj pe profesorul de geografie acuzat că a abuzat şi batjocorit elevi

Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj a finalizat ancheta în ceea ce-l priveşte pe profesorul de geografie Oliver Rusu de la Liceul de Muzică Sigismund Toduţă, după ce mai mulţi părinţi s-au plâns de faptul că elevii sunt terorizaţi, jigniţi, abuzaţi, discriminaţi şi batjocoriţi de către acesta.

O anchetă superficială, cu cifre şi procente scoase din burtă şi nesemnată de toţi inspectorii şcolari care au făcut parte din comisia de verificare. Aşa se poate rezuma cercetarea ISJ Cluj făcută ca urmare a plângerilor părinţilor în cazul profesorului de geografie care a batjocorit mai mulţi elevi.

Familia Opreanu, alături de alţi părinţi, a depus o sesizare la Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj prin care au semnalat atitudinea jignitoare şi discriminatorie a profesorului Oliver Rusu asupra elevilor. Mai mult, Anamaria şi Florin Opreanu nu le-au mai permis copiilor să frecventeze cursurile de geografie încă din luna martie.


O comisie de verificare din cadrul ISJ Cluj, formată din inspectorii şcolari Torok Ferencz şi Chira Beniamin, s-a deplasat în mai multe rânduri la sediul Liceului de Muzică Sigismund Toduţă unde a purtat discuţii cu conducerea unităţii de învăţământ, cu diriginţi, cu profesorul de geografie Oliver Rusu, cu elevii, cu delegaţi ai părinţilor şi a controlat documente şcolare referitoare la sesizarea părinţilor (cataloagele claselor, testele elevilor).

Cifre şi procente scoase din burtă

Raportul final semnat de inspectorul şef al ISJ Cluj Valentin Cuibus nu conţine date concrete referitoare la numărul celor chestionaţi, dar la finalul apar rezultate exprimate în procente. Mai mult, inspectorii şcolari recunosc faptul că profesorul Oliver Rusu foloseşte un limbaj ironic, sarcastic şi că pune porecle copiilor.


“Din controlul efectuat şi discuţiile purtate reiese că profesorul Oliver Rusu este un profesor talentat, bine pregătit, devotat meseriei de dascăl cu rezultate remarcabile atât la catedră, cât şi la activităţi extracurriculare. O parte a evaluării la orele de geografie se realizează în urma activităţilor de grup prin notarea grupului fără a face diferenţiere între membrii echipei, metodă contestată de 30% din părinţii chestionaţi. Toţi părinţii chestionaţi, precum şi conducerea şcolii, diriginţii claselor a VII-a şi a VI-a, profesorii din şcoală şi elevii consideră că niciun copil nu a fost vreodată agresat de către profesorul Oliver Rusu. 30% dintre părinţii chestionaţi consideră că vocabularul utilizat la ore de către profesorul Rusu este unul ironic, chiar sarcastic, pune porecle, ceea ce în cazul unor elevi reprezintă o glumă mult gustată, la alţii însă mai sensibili poate fi dăunător”, se arată în raportul ISJ Cluj.

Profesorul, provocat de o elevă de 13 ani?

Inspectorii şcolari au transmis familiei Opreanu că “20% dintre părinţii chestionaţi consideră că atitudinea sarcastică a profesorului se rezumă doar la relaţia cu fiica dumneavoastră şi este cel puţin parţial provocată şi de comportamentul elevei. Referitor la punerea în pericol a sănătăţii şi vieţii elevilor la ora de geografie, 100% din părinţii chestionaţi, toţi elevii cu care s-a discutat, conducerea şcolii şi profesorii din şcoală consideră că este o problemă inexistentă”.


Familia Opreanu s-a arătat scandalizată de răspunsul primit de la Inspectorat.

“Ei insinuează că atitudinea fiicei mele încurajează ameninţările şi comportamentul profesorului. Pe ce se bazează această afirmaţie? Pe spusele profesorului? Unde este dreptul copilului de a se face auzit când este abuzat şi jignit, atunci când suferă şi când, conform legii, nu poate da nicio declaraţie, când cuvântul lui este pus contra cuvântului acestui profesor? Trebuie să ne trimitem toţi copiii săptămânal la psiholog sau psihiatru timp de opt ani cât va preda el la clasă ca să facă faţă în continuare abuzurilor psihice ale profesorului Rusu?” a declarat Florin Opreanu.


ISJ Cluj mai precizează în raport faptul că “în urma controlului registrului în care se înregistrează zilnic sesizările depuse la secretariatul Liceului de Muzică Sigismund Toduţă Cluj-Napoca reiese că în ultimii patru ani nu s-a depus şi nu s-a retras nicio plângere/sesizare vizavi de activitatea şi comportamentul profesorului Oliver Rusu”.

Cum a fost “pedepsit” profesorul Rusu?

Inspectorii şcolari au dat şi verdictul în ceea ce-l priveşte pe profesorul Oliver Rusu.


“Evaluarea la orele de geografie se realizează obiectiv prin metode tradiţionale şi moderne, nominale şi colective. Credem însă şi vom lua măsuri în această direcţie că trebuie pus un accent mai mare pe evaluarea nominală în vederea evitării unor discuţii cu elevii şi părinţii. Discursul profesorului Oliver Rusu este unul ştiinţific, în schimb, din păcate, vocabularul utilizat la ore cuprinde din când în când şi expresii ironice sarcastice la adresa unor elevi. Propunem conducerii Liceului de Muzică atenţionarea oficială a profesorului în vederea controlului vocabularului, a evitării expresiilor ironice, sarcastice în relaţiile dânsului cu elevii şi monitorizarea respectării acestei atenţionări. Nu s-a demonstrat că ar exista vreun pericol privind viaţa şi sănătatea elevilor la orele de geografie”, precizează aceştia.

Familia Opreanu este de părere că ancheta este incompletă şi superficială.

“Ancheta aceasta este standardizată, fără să ia în considerare problemele reale pe care acest dascăl le pune în această şcoală. Rezultatul anchetei este previzibil, dar total incomplet şi injust. Răspunsul trimis de Inspectorat îl consider incomplet şi superficial, fără să răspundă la cererea concretă pe care am adresat-o acestei instituţii. Nu menţionează nimic despre tăiatul mâinilor dacă va fi filmat. Acum îmi este şi mai frică de a-mi trimite copiii la ora profesorului, întrucât cunosc mai bine care sunt metodele lui de intimidare şi de răzbunare de la alţi părinţi”, a conchis Florin Opreanu.

De cealaltă parte, profesorul Oliver Rusu spune că toate aceste acţiuni vin ca urmare a faptului că familia Opreanu nu poate accepta că  proprii lor copii nu sunt de nota zece.

“Glumele nu le fac din răutate, îmi place să glumesc, aşa iau viaţa. Cu clasa mă înţeleg minunat. Familia Opreanu scoate cuvintele din context. Nu poate accepta faptul că Francisc şi Camelia nu sunt copii de zece. Le-am explicat criteriile de evaluare şi cum notez eu elevii. Nu a înţeles. Băiatul are media încheiată la geografie, iar fetiţa, dacă se va prezenta la ore va avea aceeaşi şansă ca toţi elevii din clasă de a-şi mări nota”, a precizat profesorul Rusu, care a declarat că va da în judecată familia Opreanu pentru toate aceste atacuri.