monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Spaniolii au ieșit în stradă pentru a cere un referendum de schimbare a monarhiei

La doar câteva ore după ce regele Spaniei, Juan Carlos a anuțat că a abdicat în favoare fiului său, prințul Felipe, mii de persoane au ieșit luni în stradă și s-au adunat în piețele centrale din cele mai importante orașe spaniole pentru a solicita convocarea unui referendum care să ducă la schimbarea formei de stat, de la monarhie la republică.

Reacția manifestanților a apărut după ce, în cursul zilei, regele Juan Carlos a anunțat că a luat decizia abdicării în favoarea fiului său, prințul moștenitor Felipe de Asturias.

Manifestanții au fost convocați de diferite mișcări și organizații sociale, prin intermediul rețelelor de socializare.


În Madrid, manifestația nu a fost comunicată autorităților locale, însă oamenii s-au strâns spontan în cunoscuta Puerta del Sol unde strigă "Șah la monarhie" și susțin că vor un nou proces constituant care să ducă la schimbarea formei de stat, de la monarhie la republică, relatează Agerpres.

În Barcelona, mii de persoane s-au adunat în Piața Catalonia pentru a cere revenirea la republică și au fluturat drapele republicane. În plus, manifestanții din capitala Cataloniei au purtat și pancarte pe care scria 'Volem votar 9N' (vrem să votăm la 9 noiembrie), cu referire la data stabilită pentru referendumul pentru autodeterminare.


Sute de persoane s-au adunat și în piața primăriei din Valencia, tot pentru a susține revenirea la un forma republicană de guvernare.

Anunțul abdicării regelui Juan Carlos al Spaniei în favoarea fiului său, prințul moștenitor Felipe de Asturias, a provocat, dincolo de reacțiile la nivel politic intern și extern, și apeluri la manifestații împotriva monarhiei sau chiar pentru organizarea unui referendum la care spaniolii să fie chemați să aleagă între monarhie și republică.


Mobilizarea a avut loc în special pe rețelele de socializare. Membri ai unor partide politice, precum și simpli cetățeni au folosit hashtag-ul #ReferendumYA pentru a convoca, în zece orașe spaniole, manifestații împotriva monarhiei și favorabile instaurării celei de-a treia republici spaniole. Astfel, pentru ora locală 20,00, manifestațiile au fost convocate luni și în piețele centrale din Zaragoza, Cáceres, Cádiz, Santander, Ourense, Málaga și Murcia.

Pe de altă parte, media spaniole constată că în unele orașe europene, cum ar fi Paris, Bruxelles, Porto sau Berlin, au loc, de asemenea, manifestații antimonarhice, toate pașnice, la care iau parte cetățeni spanioli.