monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Sute de clujeni au participat la spectacolul-tribut dedicat Mariei Tănase

Sute de cluejenii au participat luni seara la un spectacol-tribut dedicat cântăreței române Mariei Tănase.

Cinefilii au putut vedea şi un spectacol care îmbină cinematografia cu muzică. Alexander Bălănescu, violonist şi compozitor, a susţinut lui seara, la Casa de Cultură a Studenților, un concert inspirat de melodiile Mariei Tănase. În timpul concertului, pe fundal au fost proiectate imagini de arhivă din istoria României, un spectacol vizual semnat de renumitul artist şi coregraf Klaus Obermaier.

Atelier de film și muzică live

Luni s-a desfășurat și un atelier susţinut de unul dintre vicepreşedinţii Academiei Europene de Film, Nik Powell. Acesta este membru în Academia Britanică de Film şi Televiziune, iar în anii 70 a înfiinţat celebra casă de discuri Virgin Records.


Cea de-a treia seară a Festivalului de Film Transilvania s-a încheiat cu un concert de jazz susţinut de Teodora Enache. „Un public frumos, Clujul este un public frumos de fiecare dat și mai ales Festivalul TIFF are un public special”, a declarat Teodora Enache, relatează Digi24.ro.

Film mut cu acompaniament live de pian

„Big Business”, o peliculă mută gizată în 1929 și care îi are în rolurile principale pe Stan şi Bran, vânzători de pomi de Crăciun în California, a fost acompaniată la pian, live, de Compozitorul și pianistul brazilian Tony Berchmans.


Tony Berchmans, venit tocmai din Brazilia, a fost vedeta zilei la TIFF. Compozitorul și pianistul recreează atmosfera de cinema de la începutul secolului XX, când imaginile mute de pe ecran erau însoțite live de muzică.

„Să cânți în filmele lui Charlie Chaplin este extraordinar. Un singur film trezește o mulțime de sentimente, încep de exemplu cu o scenă foarte amuzantă apoi brusc trec la o scenă foarte dramatică și deodată la una romantică”, afirmă Tony Berchmans, conform aceleași surse.