În familie se întemeiază rânduiala morală şi spirituală a unui neam

Fie că e vorba de secularizare, de globalizare, de lipsa valorilor etice sau, în cazul nostru, de sărăcia care-i obligă pe mulţi români să plece la muncă în străinătate, toate aceste cauze fragilizează sau duc chiar la prăbuşirea familiei.

 

Iată de ce este foarte bine venit acest Simpozion Internaţional cu tema: „Familie, filantropie, etică socială. Parteneriatul Biserică – Stat în Asistenţa Socială”. Nu ştiu câte probleme practice poate rezolva simpozionul, dar măcar ne va problematiza pe toţi vizavi de aceste realităţi triste.

Şi, pe de-asupra, această întâlnire internaţională este şi un jubileu: se împlinesc zece ani de când, fără întrerupere, primăvara ne întâlnim aici, la Facultatea de Teologie din Alba Iulia. Ne întâlnim şi discutăm lucruri importante şi actuale. În urma fiecărui simpozion a rămas câte un volum de comunicări serioase şi utile.

Nu putem uita apoi că însăşi Universitatea „1 Decembrie 1918”, inclusiv Facultatea de Teologie, aniversează douăzeci de ani. Am început modest, în săli puse la îndemână de diverse instituţii, şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, am ridicat acest aşezământ minunat. El oferă, prin spaţiile generoase, cele mai bune condiţii de învăţământ pentru studenţii teologi. În ce priveşte implicarea socială practică, aici, la Alba Iulia, de zece ani de zile Arhiepiscopia Ortodoxă acţionează organizat şi eficient prin „Filantropia Ortodoxă”. Nu dorim să ne lăudăm, dar am făcut o lucrare de pionierat.

Nădăjduim că ei, studenţii teologi, vor fi purtătorii de steag al unei concepţii sănătoase despre familie. Că vor fi aluatul care dospeşte toată frământătura şi le vor da şi altora exemplu de familii creştine, puternice şi indestructibile. Că vor înţelege ei, şi alţi tineri credincioşi, că pentru dăinuirea neamului trebuie ca orice familie să aibă măcar trei copii: unul pentru tata, unul pentru mama şi altul pentru Biserică şi Ţară.

Faptul că familia e atât de vulnerabilă se datorează lipsei de iubire jertfelnică. Vorbind la modul ideal vom spune că „familia este întemeiată pe cea mai trainică dimensiune a Universului care nu piere niciodată şi aceasta este dragostea. Iar dragostea adevărată începe cu jertfa de sine, pentru că numai unde stăpâneşte spiritul jertfei de sine este locul larg de vieţuire pentru celălalt”. (Ioan Alexandru, Iubirea de Patrie, Editura Eminescu, Bucureşti 1985, p. 93.) Este loc şi pentru soţi şi pentru copii. Omul care nu e dispus la jertfelnicie, la sacrificiu, nu-l poate odihni pe celălalt şi nu primeşte pruncii ca pe un dar al Cerului.

Privită ca un simplu contract social, care are drept motivaţie interesul egoist, familia se poate destrăma repede. Dispărând avantajele materiale la care năzuia unul dintre parteneri, familia se prăbuşeşte. Se prăbuşeşte pentru că n-are la temelie credinţa în Hristos, Care pentru mireasa Sa S-a adus jertfă pe Cruce.

Familia este, aşa cum ne învaţă Sfântul Ioan Gură de Aur, „ecclesia domestica”, biserica cea mică, care, împreună cu alte biserici mici, alcătuieşte Biserica cea mare, Biserica lui Hristos pe care nici porţile iadului nu o vor dărâma.

O astfel de familie stă şi la temelia neamului, la temelia unei Patrii. Ea este locul „unde se întemeiază rânduiala unei Patrii şi statornicii, în spiritul legilor morale, al jertfei de sine, al răbdării, încrederii şi dragostei”.

Din păcate, într-o lume care nu mai este entuziasmată de acest mod de a privi familia şi Patria totul se degradează. Paul Evdokimov spune, pe bună dreptate, că „statul secularizat favorizează laicismul, care este un ateism latent în care persoana nu este decât un animal perfecţionat, prevăzut cu tehnici şi reţete ... Educaţia adolescenţilor şi a maselor de oameni trebuie să comporte recunoaşterea valorii pozitive, a misticii castităţii”. (Paul Evdokimov, Taina Iubirii, Christiana, Bucureşti, 1994, p. 240.)

Educaţia trebuie să-i convingă din nou pe oameni, mai ales pe tineri, că erotismul deşănţat nu duce nicăieri, ci pângăreşte tot. „Pe fundalul trist al erotismului de astăzi, blazat şi scufundat într-o uriaşă plictiseală, iubirea se prezintă din nou ca o fascinantă şi singură mare aventură în care fiinţa umană atinge cerul, nu numai practic şi ontologic, prin harisma sfienţeniei conjugale”.

Printr-o educaţie creştină serioasă, modul de viaţă supranumit „modern” ar trebui corectat. „A spune că, în cadrul culturii occidentale, familia se află într-o stare de dezorientare totală, reprezintă o banalitate. Au spus-o mulţi deja. Mulţi continuă s-o spună şi astăzi, iar familia se strică pe zi ce trece. În pofida mulţimilor de cărţi, a seminariilor, a pleiadelor de experţi, soţi şi soţii continuă să se înstrăineze unul de celălalt, părinţii se îndepărtează de copii şi copiii de părinţi. Din nefericire, mulţi nu îşi dau seama că nu familia modernă este o problemă, ci modul de viaţă «modern»”.( John Coblentz, Viaţa familiei creştine, p. 7.)

Iar modul de viaţă „modern” L-a izgonit pe Dumnezeu din viaţa de zi cu zi. Oamenii „moderni” nu mai merg la biserică. Ei nu mai admiră valorile tradiţionale ale neamului. Rezultatul? Dezagregarea şi prăbuşirea.

Soluţia problemei? Întoarcerea oamenilor la Hristos, la Biserica Lui, la valorile spirituale ale neamului şi atunci toate vor fi bune.