monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Zilele Academice Clujene, în plină desfăşurare

25 de manifestări ştiinţifice, simpozioane şi prezentarea a 520 de comunicate ştiinţifice – sunt doar câteva dintre evenimentele care se vor desfăşura la Cluj în această perioadă cu ocazia “Zilei Academice Clujene”.

În perioada 29 mai – 30 iunie la Cluj-Napoca se desfăşoară “Zilele Academice Clujene”, iar cu această ocazie vor avea loc ample manifestări ştiinţifice de importanţă naţională şi internaţională.

Marţi, la Cluj-Napoca, la sediul Universităţii Babeş-Bolyai a avut loc deschiderea oficială a acestui eveniment, deschidere care s-a desfăşurat în prezenţa unor oficialităţi printre care s-a numărat şi preşedintele Academiei Române, acad. Ionel Valentin Vlad.


“Particip cu mare plăcere la evenimentul atât de bogat în sesiuni ştiinţifice. Am văzut că sunt 26 de sesiuni şi peste 500 de comunicări, expoziţii, simpozioane, mese rotunde ale Zilelor Academice Clujene 2014 care se desfăşoară în această săptămână. Sub cupola Universităţii Babeş-Bolyai, instituţie cu puternice tradiţii europene, cu rădăcini încă din 1581, dar şi cu o mare importanţă naţională, vă adres din partea conducerii noi alese a Academiei Române, felicitări pentru rezultatele pe care le-am remarcat atât în rapoartele anuale ale filialei Cluj-Napoca, cât şi în programul manifestării, şi urez succes în prezentarea acestor rezultate”, a declarat marţi la Cluj-Napoca, preşedintele Academiei Române, acad. Ionel Valentin Vlad.

La aceste manifestări participă oameni de cultură şi ştiinţă atât din ţară cât şi din străinătate. Cercetătorii şi universitarii clujeni vor purta discuţii cu studioşi din alte centre academice din ţară şi străinătate şi vor prezenta importante contribuţii ştiinţifice în domeniul disciplinelor umaniste, respectiv în filologie, lingvistică, istorie şi teorie literată, istorie şi istoriografie, arheologie şi istoria artei, filosofie, ştiinţe juridice, economice, psihologice s.a


Târg de cărţi ştiinţifice

În cadrul manifestărilor prilejduite cu ocazia acestui eveniment, va fi organizat şi un târg de cărţi ştiinţifice academice. Acesta va fi deschis în perioada 3 – 7 iunie, la Biblioteca Academiei Române de pe strada Mihail Kogălniceanu, zilnic între orele 10.00 – 18.00.

Cei care sunt interesaţi de achiziţionarea unor valoroase volume şi publicaţii tipărite de Editura Academiei Române, precum şi de alte edituri clujene, o vor putea face din cadrul acestui târg.