monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Filmul mut Faust, din 1926, proiectat la Biserica Luterană în cadrul TIFF

O proiecție inedită are loc miercuri, 04 iunie 2014, la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF). Filmul mut Faust din 1926 va fi proiectat în Biserica Luterană din Cluj-Napoca, iar coloana sonoră va fi asigurată de o orgă veche de peste 100 de ani.

Tot miercuri, cinefilii află la Cluj cine sunt marii câștigători ai competiției locale de film. 24 de creații concurează în acest an la această secţiune ce se adresează cineaştilor amatori sau profesionişti, originari din Cluj sau care locuiesc sau lucrează aici.

De asemenea, cei care ajung la festival azi  îl pot vedea pe actorul şi regizorul Olivier Rabourdin, venit direct de la Cannes - acolo unde a promovat din postura de actor pelicula "Grace of Monaco" - pentru a-și promova filmul"Băieţii din Est".

Etichete: faust tiff