Actualitate
Rareş Pop, fostul şef al Controlului Rutier Cluj a fost arestat
Fostul consilier judeţean şi şef al Inspectoratul de Stat pentru Controlul Traficului Rutier (ISCTR) Cluj a fost arestat pentru 30 de zile.
Judecătorii clujeni au decis joi seara că se impune arestarea pentru 30 de zile a lui Rareş Pop pentru fapte de corupţie. Potrivit DNA Cluj, acesta este acuzat de luare de mită, şantaj şi alte fapte de corupţie.
Potrivit Mediafax, la intrarea în sala de judecată, Rareş Pop a declarat că a fost reţinut "pentru nişte probleme legate de activitatea instituţiei".
Audierile au durat mai bine de cinci ore.
"Rareş Pop a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile, de Tribunalul Cluj, iar Claudiu Crişan a fost arestat la domiciliu. Noi am formulat deja o contestaţie la măsura arestului preventiv, iar, după ce va fi motivată decizia, vom merge în faţa Curţii de Apel Cluj, ne vom prezenta argumentele şi vom cere instituirea unei măsuri, care să fie echitabilă pentru ambii inculpaţi. Noi şi în faţa Tribunalului Cluj am cerut cercetarea lui Rareş Pop în arest la domiciliu", a declarat Tiberiu Ban, avocatul lui Rareş Pop.
În același dosar sunt cercetați și Claudiu Vasile Crișan, inspector coordonator al Biroului județean Cluj, și Ioan Radu Dohotar, inspector coordonator al Biroului județean Bistrița Năsăud și membru în consiliul de conducere al Inspectoratului.
DNA susține că există date și probe din care rezultă suspiciunea că, în perioada 2012-2014, Rareş Pop împreună sau prin intermediul unor persoane cu funcții de conducere în cadrul birourilor județene, cum este situația suspecților Dohotar și Crișan, au desfășurat activități repetate de influențare a activității inspectorilor aflați în trafic, în vederea efectuării controlului rutier.
La nivelul ISCTR, Inspectoratul teritorial condus de Rareș Pop include în sfera de competență județele Alba, Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare și Sălaj.