monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Debra Winger la TIFF: „Acesta este primul premiu pentru carieră pe care îl accept”

Actrița americană Debra Winger, distinsă cu premiul TIFF pentru întreaga carieră, s-a întâlnit sâmbătă cu jurnaliștii clujeni, și nu numai, cu care a vorbit despre impresia pe care i-a lăsat-o festivalul clujean, despre cariera sa profesională dar și despre viața sa personală. De asemenea, ea le-a dezvăluit și faptul că acesta este singurul premiu pentru întreaga carieră pe care l-a acceptat până acum.

Debra Winger la TIFF 2014

Întrebată de jurnaliști dacă a văzut vre-un film de când a ajuns la Cluj-Napoca și ce părere are despre TIFF, actrița americană Debra Winger a spus că filmele alese în acest an sunt drăguțe și că îi place foarte mult festivalul. „Filmele sunt drăguțe, îmi place foarte mult festivalul. Îmi pare rău că nu am putut fi aici pe întreaga durată a lui. Am observat că este un festival al celor care merg la festivaluri. Încă de la prima oră a zilei am întâlnit oameni care vin aici de la alte festivaluri ceea ce este foarte bine. Felicitări”, a afirmat Debra Winger.

Actrița americană a spus, cu părere de rău, că încă nu a apucat să vadă nici un film românesc la festivalul din acest an, din cauza șederi sale foarte scurte. „Îmi pare rău că nu am apucat să văd nici un film românesc din cauza vizitei foarte scurte, dar mi s-a promis că o să merg acasă cu niște filme românești. De când am ajuns am văzut doar filmul de aseară, din Piața Unirii și un film maghiar”, a adăugat Debra.


Depozitul de filme, o idee foarte bună

Debra Winger a mai povestit jurnaliștilor și faptul că a vizitat depozitul de fime și că toate pelicule îi provoacă amintiri de la primele ei filmări.

„Este șocant ce am văzut acolo. Am făcut și poze pentru fii mei să le arăt acest loc, plin de pelicule vechi. Depozitul îmi amintește când am filmat „Cerul ocrotitor”, primul film la care nu am mai folosit peliculă de film pentru a-l realiza. Țin minte că regizorul era atât de trist că nu se mai foloseau astfel de filmări încât aveam într-un colț din studio un coș plin cu pelicule din care atârnau câteva afară. Mai țin minte că la primul meu film, din 1979 regizorul m-a luat în camera de developare și, în timp ce developa peliculele, mi-a spus că cele mai bune scene sunt cele tăiate din întâmplare așa că le-am spus fiilor mei, care sunt editori de imagine, că trebuie să găseasă o modalitate de a avea „accidente fericite” atunci când editează filmările. Cred că acest depozit este o idee bună și sper să se concretizeze”, a mai adăugat ea.


Debra Winger: „Nu m-am simțit niciodată un star”

Actrița americană consideră că festivalurile de film, „genul acesta de evenimente”, sunt mult mai bune și mai interesante decât „petrecerile de la Hollywood”.

Întrebată de jurnaliști de ce o vedetă de talia ei a decisă să participe la un festival organizat într-un oraș așa mic, Debra Winger a afimat că orașul Cluj-Napoca i se pare un oraș mare iar ea locuiește într-un oraș mai mic decât el iar în ceea ce privește faima, actița americană a spus că ea nu se consideră un star. „Ideea de star a fost greu de conștientizat și de acceptat pentru mine. Nu m-am simțit niciodată un star și nu mi-am dorit să devin unul. Cred că acceptarea idei de star este începutul decăderii unui actor”.


Celebra actriță este cunoscută pentru faptul că refuză să joace în filme foarte cunocute. Întrebată de jurnaliști de ce refuză aceste roluri, Debra Winger a spus că subiectele filmelor celebre în care a fost solicitată să joace le-a experimentat deja în filme mai puțin cunoscute de aceea preferă să se îndrepte spre experiențe noi.

„Mi se pune întrebarea aceasta de foarte multe ori în interviurile individuale și sunt bucuroasă ca acum pot răspunde și unui interviu colectiv. Consider totuși că trebuie să fiu cunoscută pentru ceva din moment ce lumea mă recunoaște și a auzit de mine. Fiecare film al meu este o experiență de viață de aceea cred că trebuie să spui NU la unele proiecte ca să poți spune DA la altele. Uitați-vă la toate filmele pe care le-am făcut, aceea a fost munca mea, la acelea am spus DA și cred că a meritat. Am refuzat acele filme pentru că simțeam că deja am făcut așa ceva, am avut acea experiență și voiam să mă îndrept spre ceva nou. Simt că viața și munca mea sunt unul și același lucru iar acum am înaintat în vârstă și nu mai am atât de mult timp de aceea, când accept un proiect vreau să fiu acolo cu toată umanitatea mea. Am o familie, proiecte de artă, scriu, predau, toate acestea fac parte din viața mea, sunt ceea ce mă reprezintă și vreau să facă parte din munca mea”, a declarat acrița americană.


Primul premiu pentru întreaga carieră acceptat

Se știe despre actrița americană, de asemenea, că are obiceiul de a refuza distincțiile care i se oferă la festivalurile la care participă. La Cluj-Napoca însă a făcut o excepție acceptând premiul pentru întreaga carieră oferit de TIFF.

„Cred că este un fel de superstiție pentru mine să nu accept premii și cred că acesta este primul pe care îl accept și apoi mă voi preface că nu l-am primit”, a spus Debra Winger glumind.


Debra Winger: „Invidiez statulul de actor european”

Actrița americană le-a mai dezvăluit jurnaliștilor că invidează statutul de actor american care joacă și teatru și film dar și pe actițele europene cărora „li se permite să îmbătrânească elegant”.

„Aseară, când am participat la o reprezentație la teatrul maghiar, am invidiat statutul actorilor europeni. Nu regret nimic din ce am făcut în viața mea însă dacă aș putea să mă întorc în timp aș vrea să fiu actiță într-o trupă care repetă ziua și joacă noaptea într-o instituție care este sprijinită de autoritățile locale sau de stat. De asemenea invidiez actrițele europene pentru că aici li se permite să îmbătrânească elegant comparativ cu America unde există obsesia asta de a arăta mereu tânăr”, a dezvăluit Debra Winger.

Susținătoare înfocată a ne-expoatării gazelor de șist

Actrița americană este o susținătoare înfocată a ne-expoatării gazelor de șist producând chiar și un film, „Gas land”, despre orașele care sunt deja afectate de extracțiile de gaze și despre faptul că apele din acele orașe au fost otrăvite cu substanțele folosite în exploatarea gazelor de șist.

„Exploatarea gazelor de șist este o probemă destul de serioasă în Europa la ora actuală. Din câte știu eu, până acum, singura țară din această zonă care a interzis exploatarea este Bulgaria. Pentru oamenii de afaceri din domeniul gazul, sub forma pe care o cunoaște majoritatea dintre noi, este un produs foarte bun de a face marketing, de a câștiga bani. Trebuie știut însă că, de fapt gazul este un combustibil fosil și până sa ajungă în forma de consum el trece prin mai multe procese iar noi nu mai avem timp pentru combustibil fosil. Dacă ascultăm oamenii de știință vor știi că schimbarea climatică din ultimii ani, datorată acestor exploatări, ne afectează foarte mult și nu ne mai putem juca cu combustibilii fosili pentru că, pentru extragerea lor se folosesc chimicale. Dacă în urmă cu mai mulți ani gazele existau mai la suprafața solului acum acesta se mai găsește doar la adâncimi mai mari în subsol și nu cred că trebuie să vă spun eu cât de dăunătoare este această procedură de extracție pentru ape, le otrăvește”, a închiat Debra.