monitorulcj.ro Menu
Actualitate

UPDATE Fostul subprefect de Cluj, Mihnea Iuoraş, RELAŢIE AMOROASĂ cu subofiţerul SRI, cârtiţa lui UIOREANU

Horea Uioreanu era avertizat că este filat chiar de către mama subofiţerului SRI, Anca Albu. Potrivit unor surse judiciare, în alte situaţii, Uioreanu primea informaţiile de la fostul subprefect de Cluj, care ar fi avut o relaţie amoroasă cu agenta de la Serviciul Român de Informaţii.

UPDATE. Fostul subprefect de Cluj a ţinut să precizeze prin intermediul unui comunicat de presă că declaraţiile care i-au fost atribuite în legătură cu acest caz nu îi aparţin.

“Referitor la citatele menţionate ca fiind ale mele precizez că nu am făcut astfel de declaraţii presei sau altundeva, aspectele prezentate nu sunt adevărate. Menţionez că nu voi da niciodată o declaraţie către presă care să vizeze aspecte ce ar putea ţine de dosarul cauzei pentru a nu influenţa ancheta”, a declarat Mihnea Iuoraş.


Omul de legătură dintre agenta Anca Albu şi preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean ar fi fost chiar mama subofiţerului. Potrivit evz.ro, femeia îl cunoştea atât pe Horea Uioreanu cât şi pe mama acestuia. Informaţiile ajungeau la Uioreanu prin simple vizite efectuate la biroul său. Aceleaşi surse au precizat totodată că atunci când preşedintele CJ Cluj nu era la birou, aceleaşi informaţii erau redate şefului de cabinet al acestuia Răzvan Pop.

De altfel, în faţa anchetatorilor, Pop ar fi declarat că el ştia despre această relaţie de prietenie şi că agenta SRI i-a transmis informaţii, lui sau lui Uioreanu, şi în anii trecuţi, cu privire la unele acţiuni ale Serviciului Secret.


O altă punte prin care Horea Uioreanu ar fi primit informaţii era şi fostul subprefect Mihnea Iuoraş, despre care se zvoneşte că ar fi avut relaţii intime cu agenta SRI. Despre mama presupusei iubite, Iouraş spune:  „A venit de câteva ori la mine la birou deoarece nu l-a găsit pe Horea Uioreanu şi mi-a spus mie că preşedintele CJ Cluj ar fi urmărit. Nu înţeleg de îmi spunea mie toate aceste chestiuni, deoarece eu nu le-am transmis mai departe”... a declarat în replică fostul subprefect clujean.

”Personal, nu mă simt vinovat. Am primit post factum mai multe informații legate de faptul că SRI l-a monitorizat pe Horea Uioreanu sau chiar pe mine. Sunt acuzat că aceste informații le-am transmis mai departe lui Horea Uioreanu, dar nu este nimic adevărat. Oricum acele informații nu au produs niciun rău anchetei penale din moment ce rezultatul a fost un succes al procurorilor”, a mai spus Mihnea Iuoraș.


Acesta a mai declarat că nu a demisionat din cauza acestei anchetei. „Eu sunt liberal şi am convenit cu prefectul judeţului Cluj, care este de la PSD, că voi demisiona după alegerile europarlamentare”, a mai spus fostul subprefect.

Subofițerul Anca Albu îi comunica mamei sale date din dosar, iar aceasta se ducea și îi dădea raportul lui Horea Uioreanu.


În schimbul acestor informații, președintele Consiliului Județean Cluj ar fi sprijinit-o pe Anca Albu în obţinerea transferului la SIE, spun procurorii.

Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de Horea Uioreanu într-un nou dosar în care sunt implicați și fostul subprefect de Cluj, Mihnea Iuoraș, și un fost subofițer SRI, Albu Anca-Elena.


Anca-Elena Albu, fost subofiţer SRI, care l-a informat pe preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Cluj Horea Uioreanu privind acţiuni de supraveghere operativă ce-l vizau pe acesta sau alte persoane, a fost pusă sub control judiciar de procurorii DNA.

"În ordonanțele de punere în mișcare a acțiunii penale procurorii militari au reținut că inculpata Albu Anca-Elena a folosit și a permis inculpatului Horea Uioreanu accesul la informații ce nu erau destinate publicității. Aceste informații, al căror obiect erau acțiuni de supraveghere operativă ce-l vizau pe acesta sau alte persoane, erau obținute cu prilejul îndeplinirii atribuţiilor sale de serviciu. Scopul urmărit de către inculpată prin divulgarea acestor informații a fost obținerea transferului în cadrul Serviciului de Informații Externe, cu mijlocirea directă a președintelui Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu. Aceste acțiuni au fost săvârșite cu intenție, în mod repetat, prin acte materiale distincte, direct sau prin intermediul mamei sale Silvia Bălaj sau a subprefectului județului Cluj, Mihnea Remus Iuoraş, la instigarea președintelui Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu", se arată într-un comunicat DNA remis vineri.

Preşedintele suspendat al CJ Cluj Horea Uioreanu şi oamenii de afaceri Ioan Bene şi Vasile Pogăcean, reţinuţi de procurorii DNA pentru fapte de corupţie, au fost arestaţi preventiv, în 29 mai, de magistraţii Curţii de Apel Cluj.