monitorulcj.ro Menu
Actualitate

ABSURD. Sancţiune ridicol de mică în cazul poliţistului care a condus 20 de ani fără permis

Şeful Poliţiei Autostrăzi, Carol Vârnă, a fost schimbat din funcţie, iar fostul şef al Direcţiei Rutiere Lucian Diniţă şi adjunctul Constantin Tătuc au primit amânare la promovarea pe o funcţie superioară, în cazul ofiţerului Augustin Căpâlnaş, prins cu permis de conducere fals.

Potrivit unor oficiali din Poliţia Română, după ce Augustin Căpâlnaş, ofiţerul de la Direcţia Rutieră cercetat penal după ce a fost prins cu permis de conducere fals, a demisionat, în 31 mai, conducerea IGPR a stabilit sancţiuni pentru mai mulţi şefi ai Direcţiei Rutiere care au fost cercetaţi prealabil.

Astfel, Carol Vârnă, care ocupa funcţia de şef al Poliţiei Autostrăzi, a fost schimbat şi trecut pe o funcţie de execuţie, în timp ce adjunctul Direcţiei Rutiere Constantin Tătuc a primit o amânare de promovare în funcţie superioară pe o perioadă de un an.


Aceeaşi sancţiune a fost aplicată şi în cazul lui Lucian Diniţă, care în urma incidentului a fost eliberat din funcţia de director al Direcţiei Rutiere din Poliţia Română şi din 30 aprilie este adjunct al şefului Brigăzii Rutiere a Capitalei. În urma sancţiunii primite, timp de un an Diniţă nu va putea să promoveze într-o funcţie superioară.

Totodată, Paul Toma, al patrulea ofiţer cercetat în cazul Căpâlnaş, a fost sancţionat cu atenţionare.


Măsurile împotriva celor patru ofiţeri au fost luate de conducerea Poliţiei Române la sfârşitul lunii mai, au precizat sursele citate.

Direcţia Rutieră este condusă, din 28 mai, de fostul adjunct al şefului Brigăzii Rutiere a Capitalei, comisarul şef Florin Brăcea, care a fost împuternicit în această funcţie în locul lui Diniţă.


Lucian Diniţă conducea Direcţia Rutieră a Inspectoratului General al Poliţiei Române din februarie 2009, anterior fiind şef de serviciu în aceeaşi direcţie.

Carol Vârnă, Lucian Diniţă, Costin Tătuc şi Paul Toma au fost cercetaţi prealabil din dispoziţia şefului Poliţiei Române, Petre Tobă, în contextul cazului ofiţerului Augustin Căpâlnaş, cercetat penal după ce a fost prins cu permis de conducere fals.


Poliţia Română arăta că cercetarea prealabilă a celor patru ofiţeri cu funcţii de conducere din Direcţia Rutieră a vizat stabilirea existenţei sau inexistenţei "abaterilor disciplinare de comportare necorespunzătoare în serviciu, familie sau în societate, care aduc atingere onoarei, probitătii profesionale a poliţistului sau prestigiului instituţiei, faţă de un ofiţer de poliţie, precum şi a celei de neglijenţă manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici sau de la autorităţile anume abilitate de lege".

Pe de altă parte, şeful Poliţiei Române a dispus sesizarea Parchetului, la finalizarea


tuturor verificărilor efectuate de Direcţia Control Intern din IGPR, referitoare la ofiţerul care a condus fără permis, fiind identificate indicii cu privire la fapte de natură penală privind încadrarea şi promovarea acestuia în structurile Poliţiei Române.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizat în cazul lui Căpâlnaş, la 1 aprilie, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi conducere fără permis.

Din primele verificări a rezultat că Augustin Căpîlnaş a condus fără permis maşini de serviciu, în perioada februarie 2012 - septembrie 2013. Poliţistul a prezentat un document în fotocopie reprezentând un permis de conducere, care avea înscrise datele personale şi fotografia sa, însă era emis pentru un alt titular, potrivit procurorilor.

Potrivit unor surse din Poliţie, Căpâlnaş avea atribuţii legate de educaţia rutieră. La un moment dat, acesta ar fi vrut să se mute pe o altă linie de muncă şi a fost nevoit ca, printre alte documente, să facă şi dovada faptului că deţine permis de conducere.

Augustin Căpâlnaş a absolvit Teologia, fiind arhidiacon, apoi şofer de arhiepiscop, iar ulterior a devenit poliţist şi purtător de cuvânt la Şcoala de Poliţie din Cluj-Napoca şi IPJ Alba.

Căpâlnaş a absolvit, în 1996, cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, iar începând cu 1994, timp de aproape zece ani, a fost arhidiacon la Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba-Iulia. El a fost şi şofer al fostului arhiepiscop de Alba-Iulia, IPS Andrei, în prezent Mitropolit al Clujului.

În 2004, Augustin Căpâlnaş a devenit poliţist, fiind ofiţer de relaţii cu publicul la Şcoala de Agenţi de Poliţie "Septimiu Mureşan" din Cluj-Napoca. În 2006, Augustin Căpâlnaş a fost transferat de la Cluj-Napoca, fiind numit purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Alba, funcţie pe care a ocupat-o timp de peste un an.