monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Mortalitatea infantilă, în uşoară scădere în Cluj

Anul trecut au fost înregistrate în judeţ cele mai puţine decese la copiii cu vârsta mai mică de 1 an din ultimii 10 ani.  

 

Specialiştii consideră că lipsa moaşelor a contribuit şi ea la mortalitatea maternă şi infantilă mare din România din 2010.

 

Anul trecut, în judeţul Cluj au murit 42 de copii cu vârsta sub 1 an, mai puţini cu trei faţă de anul anterior. Decesele înregistrate anul trecut sunt cele mai puţine din ultimii 10 ani, în anul 2000 fiind contabilizate 90 de decese.  Raportat la numărul născuţilor vii, rata deceselor la această categorie de vârstă este de 6,3 decese la 1.000 născuţi vii.

Potrivit statisticilor Ministerului Sănătăţii, la nivel naţional rata deceselor la copiii mai mici de 1 an este în continuare mult mai mare comparativ cu celelalte ţări europene. De altfel, rata mortalităţii infantile este cea mai mare din UE, în ţara noastră fiind înregistrate aproape 12 decese infantile la 1.000 de născuţi vii, faţă de media europeană care este de 4,56 decese la 1.000 de născuţi vii.

Potrivit specialiştilor, lipsa educaţiei sanitare în rândul mamelor şi numărul mic de moaşe sunt unele dintre motivele pentru care în ţara noastră există în continuare un număr mare de decese infantile. „Începând cu 1978, formarea profesională a moaşelor a încetat să existe. Aceasta a fost reluată abia o dată cu procesul de aderare la UE, prin înfiinţarea colegiilor universitare de moaşe. Se poate considera că lipsa moaşelor a contribuit şi ea la mortalitatea maternă şi infantilă încă mare din România”, se arată într-un document al Ministerului Sănătăţii.

 

Moaşele, confundate cu moaşele comunale

 

Profesioniştii spun că, în acest moment, opinia publică din România nu înţelege ce înseamnă o moaşă adevărată. „Cuvântul moaşă este asociat fie cu moaşa comunală, fără cunoştinţe în domeniu, fie cu asistenta de obstetrică din maternităţi”, consideră Irina Popescu de la Asociaţia pentru Naştere Naturală şi Alăptare. Ea mai adaugă că ţările cu ratele cele mai mari ale asistenţei la naştere acordate de moaşe şi cele care pun preţ pe pregătirea teoretică şi practică a moaşelor sunt şi ţările care au cele mai bune rezultate înregistrate la naştere pentru mame şi copii.

1.000 de femei mor la naştere în fiecare zi

 

Conform statisticilor Direcţiei de Sănătate Publică Cluj, anul trecut au murit două femei din cauza complicaţiilor la naştere, cifrele fiind aproximativ asemănătoare în ultimii 10 ani. La nivel mondial, 1.000 de femei mor în fiecare zi din cauza din cauza complicaţiilor la naştere, arată o statistică a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Numărul femeilor care mor din cauza complicaţiilor apărute în timpul sarcinii sau în momentul naşterii a scăzut cu 34%, la nivel mondial, în ultimii 20 de ani.