monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Lovitură de teatru: Seplecan nu a prins şefia judeţului. Cine a TRĂDAT?

Surpriză de proporţii la votul privind numirea lui Mihai Seplecan în funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj în locul lui Ioan Oleleu. Acesta a întrunit doar 17 voturi pentru, fiind necesare 18 voturi pentru a fi numit în conducerea CJ Cluj.

Nici contracandidatul său Ioan Oleleu, propus de PSD pentru postul de vicepreşedinte al CJ Cluj nu a obţinut numărul necesar de voturi. În aceste condiţii Consiliul Judeţean Cluj a rămas cu un singur vicepreşedinte, în persoana lui Vakar Istvan.

Potrivit vicepreşedintelui CJ Cluj Vakar Istvan 26 de voturi au fost valabil exprimate şi 9 buletine de vot au fost nule.


Mihai Seplecan a obţinut 17 voturi pentru şi 9 voturi împotrivă, în timp ce contracandidatul său Ioan Oleleu a obţinut 9 voturi pentru şi 17 voturi împotrivă.

Proiectul de hotărâre privind desemnarea unui vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, în vederea exercitării atribuţiilor preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, pe perioada suspendării de drept a mandatului de preşedinte, ca urmare a dispunerii măsurii arestării preventive a lui Horea Uioreanu nu a trecut.


“Neîntrunindu-se numărul de voturi de 18, adică jumătate plus unu din Consiliul Judeţean acest proiect nu a trecut”, a precizat Vakar Istvan.

Consilierii judeţeni de la PDL au precizat organizarea unei noi şedinţe sau numărarea buletinelor de vot încă o dată.


“Luaţi buletinele bucată cu bucată comisia de validare şi vedeţi care sunt valabile şi care sunt nule. A apărut o interpretare eronată a legii, «da sau nu», «da şi nu»”, a precizat consilierul judeţean Alexandru Coroian.

“Am invocat conflictul de interese pe care un candidat o avea în comisia de validare. Este un conflict de interese a unuia dintre candidaţi (n.red Mihai Seplecan). Un proces verbal întocmit cum poate fi modificat în aceeaşi şedinţă? Comisia de validare este cea care validează sau nu votul. Nu mai putem avea încă o întrunire. Care e baza legală pentru întrunirea a doua oară a acestei comisii?”, a precizat Vasile Sălătioan secretarul comisiei de validare.


“A avut destule pete instituţia pe care o ocupăm azi vremelnic. Să nu ne batem joc. Pe lege avem tot dreptul să alegem un vicepreşedinte. Vom merge în continuare cu ordinea de zi votată. În altă şedinţă vom alege un nou vicepreşedinte”, a replicat Vakar Istvan, preşedintele interimar al CJ Cluj.

“Acum aţi spus că nu putem funcţiona cu un singur vicepreşedinte şi acum spuneţi să continuăm şedinţa?”, a declarat Rareş Rusu (PDL).


Până la urmă consilierii judeţeni au hotărât amânarea proiectului privind alegerea unui nou vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj pentru o dată ulterioară.