Actualitate
Muzeul de Istorie rămâne închis şi poate fără Piso la conducere
Ministerul Culturii nu ştie încă când va fi redeschis Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei.
Ministrul Culturii, Kelemen Hunor (foto), a declarat ieri la Cluj că nu s-a găsit o soluţie pentru deblocarea situaţiei în care se află Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, închis de mai bine de doi ani.
El a mai menţionat că în mod sigur nu vor fi alocate fonduri pentru muzeu anul acesta. În ceea ce priveşte situaţia actuală a muzeului, ministrul Culturii a precizat că a cerut să se facă noi verificări vizavi de lucrările care au fost executate. “Pot să vă spun că am trimis o scrisoare către Inspectoratul de Stat în Construcţii prin care am cerut să vină o echipă de la Bucureşti care să verifice dacă lucrările sunt corecte. Nu pot să vă spun când se va redeschide muzeul pentru că situaţia este incertă din mai multe puncte de vedere. Nu avem contract de management încheiat cu directorul Ioan Piso şi, în plus, există şi un litigiu privind clădirea”, a explicat Kelemen Hunor. Totuşi, el a dezvăluit că este posibil să ia în câteva săptămâni o decizie în ceea ce-l priveşte pe directorul Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei, Ioan Piso.
Kelemen despre Piso: “Să înţeleagă că timpul trece peste noi”
“În 1997, când eram secretar de stat în Ministerul Culturii, eu l-am pus în funcţia de director pe Ioan Piso. Nu am nimic cu dânsul, îl cunosc personal, îl respect, dar trebuie să înţeleagă că timpul trece peste noi şi trebuie să ştim când să facem pasul înapoi. Peste câteva săptămâni, domnul Piso împlineşte vârsta de pensionare şi nu exclud posibilitatea să-l pensionăm. Nu este exclusă nici o variantă, dar nici nu pot să spun că varianta ideală ar fi semnarea contractului de management”, a spus ministrul Culturii la Cluj-Napoca. Legat de posibilitatea cumpărării unei clădiri unde să fie mutat muzeul, Kelemen a recunoscut că a pus iniţial ochii pe fostul hotel Continental. “În 2010 am avut intenţia de a cumpăra o clădire în Cluj-Napoca pentru Muzeul de Istorie. Este vorba despre o clădire situată în centru, dar nu am reuşit să finalizăm procedurile de negociere. Noi am avut şi banii pregătiţi, dar nu ne-am înţeles cu proprietarul pe procedură pentru că acolo era implicată şi banca care a dat creditul acum mai mulţi ani pentru cumpărarea imobilului”, a afirmat Kelemen Hunor. Ministerul Culturii ar fi fost dispus să cheltuiască 7 milioane de euro pentru cumpărarea clădirii fostului hotel Continental.