monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Competiţie unică: escaladă, rafting pe Arieş şi mountain bike în Cheile Turzii

În perioada 27-29 iunie se dă startul primei ediţii a competiţiei sportive „Cheile Turzii Race”, eveniment ce propune patru competiţii sportive – escaladă în teren de aventură, alergat montan, mountain bike şi probă de triatlon. Potrivit organizatorilor, acest eveniment se adresează practicanţilor de sporturi montane şi de aventură.

Cheile Turzii Race este un eveniment care îşi propune să promoveze un turism specializat, scopul său fiind acela de promovare a uneia dintre cele mai frumoase rezervaţii naturale din ţară, ca destinaţie principală pentru practicanţii de activităţi de aventură din Transilvania cum ar fi: escaladă, alergare montană, mountain bike, parapantă, via ferrata etc.

“Evenimentul va combina mai multe probe competiţionale cu activităţi recreative şi de agrement, astfel încât să răspundă aşteptărilor tuturor participanţilor, fie ei practicanţi împătimiţi ai acestor activităţi sau debutanţi care fac primii paşi în această categorie de sporturi”, anunţă organizatorii.


În ceea ce priveşte competitorii, alături de cei români, până în prezent şi-au anunţat deja intenţia de a participa la eveniment sportivi din Italia sau Japonia, oaspeţii speciali din acest an fiind un grup de salvatori montani polonezi din Voievodatul Malopolska, regiunea înfrăţită cu judeţul Cluj, aflaţi în acea perioadă într-un schimb de experienţă cu omologii clujeni.

 „Raţiunea care a stat la baza acestei asocieri o constituie preocuparea noastră constantă pentru dezvoltarea durabilă a turismului în judeţul Cluj, printr-o exploatare raţională a patrimoniului şi a potenţialului existent. Apreciem în acest context faptul că dezvoltarea turistică controlată şi orientată spre activităţi de aventură reprezintă modalitatea optimă de protecţie, pe termen lung, a ariei naturale protejate Cheile Turzii, dar şi a altor arii protejate şi obiective turistice din judeţ. Totodată, ne dorim ca în acest fel să facilităm accesul clujenilor la evenimente sportive şi de agrement de calitate, la această primă ediţie fiind aşteptaţi peste 1000 de concurenţi, susţinători şi alţi participanţi, din ţară şi din străinătate”, a declarat Vakar Istvan, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj desemnat să conducă forul administrativ judeţean pe perioada suspendării de drept a mandatului preşedintelui ales.


Programul competiţional propriu-zis va cuprinde trei probe principale - escaladă în teren de aventură, alergare montană şi mountain bike, precum şi o probă de triatlon care le va combina pe toate acestea trei şi care este unică în România, concurenţii având un termen limită de 12 ore pentru a termina proba.

În ceea ce priveşte probele principale, escalada va cuprinde un număr de 90 de trasee, alergarea montană se va desfăşura pe un traseu de 20 de km, iar competiţia de biciclete va avea loc pe un teren de anduranţă. Toţi concurenţii vor primi câte un kit de participare a cărui valoare va fi egală cu taxa de participare, al cărei cuantum va fi situat între 60 şi 200 lei, în funcţie de disciplină.


De asemenea, vor fi acordate un număr de 33 de premii, pentru toate categoriile. În plus, programul de agrement va include activităţi destinate publicului larg, specifice acestei zone (parapantă, via ferrata, tiroliană, tir cu arcul, rafting pe râul Arieş etc.), derulate sub îndrumarea strictă a unor persoane cu multă experienţă în domeniu.

Nu în ultimul rând, în seara de sâmbătă, 28 iunie, va avea loc un program special – CTParty la care vor fi prezenţi DJ consacraţi, care vor încinge atmosfera.