monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Istoria din spatele „lacătelor iubirii”

Fiecare țară are un pod al iubirii, am putea afirma. În întreaga lume sunt cel puțin 100 astfel de poduri celebre sau spații publice unde îndrăgostiții își prind așa-zisele „lacăte ale iubirii”, ca un simbol al dragostei lor veșnice.

Podul Artelor, Paris, Franța. Foto: Wikipedia

Istoria „lacătelor dragoseti” datează de cel puțin 100 de ani. Ea s-a născut dintr-o poveste sârbă, din timpul Primului Război Mondial, despre un pod din orașul balnear Vrnjacka Banja, numit „Podul de dragostei”. Povestea spune că Nada, directoarea unei școli locale din localitatea Vrnjacka Banja, s-a îndrăgostit de un ofițer sârb pe nume Relja. După ce s-au logodit, Relja a trebuit să plece la război în Grecia, unde s-a îndrăgostit de o femeie din Corfu. Ca o consecință, Relja și Nada au rupt logodna însă tânăra nu și-a revenit niciodată din lovitura devastatoare dată de iubitul ei, iar după ceva timp ea a murit din cauza suferinței în dragoste și a nefericirii. După această întâmplare, tinerele din Vrnjacka Banja au dorit să își protejeze dragostea așa că au început să scrie numele lor și al celui drag pe lacăte pe care le-au prins de balustrada podului pe care Nada și Relja obișnuiau să se întâlnească.

Începând cu anii 2.000, podurile cu „lacătele iubirii” s-au răspândit în tot mai multe locații din întreaga lume. În prezent există peste 100 de astfel de locații pe întreg globul. De obicei, numele sau inițialele de iubitele sunt înscrise pe lacăt, iar cheia sa se ​​aruncă pentru a simboliza dragostea incasabilă. Motivele pentru care „lacătele iubirii” au început să apară variază între locații și în cele mai multe cazuri sunt neclare.


Un pod dărâmat de dragoste

În Franța, îndrăgostiții aveau obiceiul de a-și prinde „lacătele iubirii” pe Podul Artelor. De acest loc simbolic al Parisului se leagă câteva întâmplări interesante. Una dintre ele a avut loc în 2010 când, un student de la Facultatea de Arte a furat în noaptea de 11 mai toate lacătele prinse pe pod, pe care le-a topit pentru a face o sculptură din ele. După acel incident, lacătele iubirii au început să apară și pe Podul Arhiepiscopiei.

Turiștii și parisienii nu au fost însă descurajați de gestul studentului francez, aceștia legând din nou lacăte ale iubirii pe Podul Artelor. Asta până de curând, când numărul prea mare și greutatea lacătelor au dus la prăbușirea, în 8 iunie 2014, a unei părți a parapetului, autoritățile locale fiind nevoite să închidă podul, să evacueze zona și să înlocuiască bucata de grilaj de doi metri și jumătate cu o bucată de placaj.


Podul Artelor, atracția străinilor încă din secolul XIX

Podul Artelor este o pasarelă pietonală care traversează Sena chiar în dreptul palatului Luvru care oferă o priveliște minunată către centrul orașului. Acesta a atras turiștii încă din secolul XIX când veneau aici curioși  să îi privească pe artiștii care pictau de pe el peisajele minunate ale orașului îndrăgostiților. 

În prezent, îndrăgostiții din lumea întreagă vin la Paris, cumpără un lacăt, scriu câteva cuvinte de dragoste pe el,  îl leagă de grilajul podului, fac o poză după care aruncă cheița în Sena. Și după cum se vede, în lume sunt mulți îndrăgostiți. Nu mai puțin de 700 de mii de „lăcățele ale dragostei” au invadat podurile Senei în ultimii ani, iar greutatea suplimentară pe Pont des Arts este de 40 de tone. 

Etichete: franta legenda