monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Minor rrom de origine română, bătut crunt de 12 persoane, în Franța

Un minor rrom de origine română se află în stare gravă la spital după ce a fost sechestrat într-o pivniță și bătut cu bestialitate, luni seara, de aproximativ 12 persoane care-l suspectau de comiterea unor spargeri într-o localitate din departamentul Seine-Saint-Denis, în zona central-nordică a Franţei.

Sursă foto: Le Nouvel Observateur

Potrivit primelor rezultate ale anchetei, minorul, în vârstă de 16 ani, ar fi fost bătut crunt de persoane care-l suspectau că a spart anterior apartamentul unei femei din localitate. "Un grup de persoane a venit să-l caute în această tabără şi l-a luat cu forţa", a declarat o sursă din cadrul poliţiei, potrivit  Le Nouvel Observateur.

Minorul a fost sechestrat într-o pivniţă, unde agresorii l-au bătut cu brutalitate, relatează site-ul revistei franceze Le Nouvel Observateur.


"Aproximativ 12 persoane" ar fi participat la această lişare, potrivit unei surse apropiate cazului. Mama minorului este cea care a sesizat poliţia.

Tânărul a fost găsit inconştient, abandonat într-un cărucior de la un supermarket, potrivit unei surse din cadrul poliţiei.


Nicio persoană nu era arestată până luni seara în acest caz, potrivit aceleași surse.

Hollande denunță comportamentul agresorilor


Preşedintele Francois Hollande a denunţat, ieri actele "incalificabile şi nejustificate", care contravin tuturor principiilor pe care se fondează statul francez, după agresarea unui adolescent rom în regiunea pariziană,

Preşedintele Hollande "cere angajarea tuturor mijloacelor pentru găsirea autorilor acestei agresiuni", a anunţat palatul Elysée.