monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Vezi cum va fi VREMEA în țară, în această vară

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare sezonieră a temperaturilor şi a cantităţilor de precipitaţii pe teritoriul României, până în luna septembrie.

Estimările sezoniere sunt realizate de către Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia şi au un grad de realizare de aproximativ 60%. Este estimată distribuţia temperaturilor medii lunare, precum şi distributia cantităţilor lunare de precipitaţii, iar fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.

IULIE

Temperatura aerului va avea valori peste normele climatologice în sud-estul şi vestul ţării, iar în restul regiunilor valorile termice se vor încadra, în general, în normalul perioadei.


Cantităţile lunare de precipitaţii vor prezenta o tendinţă de deficit în cea mai mare parte a teritoriului.

AUGUST

Regimul termic se va situa în limite apropiate de mediile multianuale în centrul şi nordul ţării şi peste normalul perioadei în restul teritoriului.


Cantităţile lunare de precipitaţii vor înregistra valori sub mediile climatologice în aproape toata ţara.

SEPTEMBRIE

Valorile termice se vor situa peste normele climatologice în sud-estul, sudul şi local vestul ţării, iar în restul regiunilor se vor încadra în normalul perioadei.


Cantităţile lunare de precipitaţii vor fi în general apropiate de normele climatologice, cu o tendinţă de deficit, local, în est şi sud.

Atașat puteți consulta documentul cu estimările ANM.