monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Doi scandalagii au fost arestați de polițiștii clujeni după ce au agresat un tânăr

Doi tineri au fost reţinuţi 24 de ore de poliţiştii clujeni pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, precum şi pentru agresarea unei persoane pe Bulevardul 21 Decembrie 1989 din Cluj-Napoca.

„La data de 23 iunie un bărbat de 21 de ani, din Huedin, a sesizat Poliţia formulând o plângere penală prin care reclama faptul că în 16 iunie ar fi fost agresat fizic pe strada Bulevardul 21 Decembrie 1989, din municipiul Cluj-Napoca, de către două persoane necunoscute, pe fondul unor dispute verbale. De asemenea, la data de 24 iunie în urma investigaţiilor efectuate de poliţişti din cadrul I.P.J. Cluj, Secţia 2 Poliţie, au fost identificate persoanele implicate ca fiind doi tineri de 22 de ani,  respectiv de 17 ani, ambii din judeţul Bistriţa- Năsăud”, transmit reprezentanții IPJ Cluj.

Potrivit aceleași sursă, în urma probatoriului, s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore a celor doi tineri sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „tulburarea ordinii şi liniştii publice” şi „lovire sau alte violențe”, fapte prevăzute de Codul penal. Bărbaţii urmează a fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.


Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, sub coordonarea unităţii de parchet competente.