monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Un cuplu suedez ajută un cuplu de cerşetori români de etnie romă să-şi cumpere casă

Nu toţi suedezi trec nepăsători pe lângă cerşetorii de origine română din Suedia. Un cuplu suedez din orăşelul Jönköping a decis să ajute un cuplu de cerşetori români de etnie romă să-şi cumpere casă după ce şi-au pierdut-o pe cea din România.

Disperat să facă rost de bani pentru a-şi hrăni copiii, după ce şi-au pierdut casa în România, cuplul de români de etnie romă Adrian şi Daniela a venit în Suedia la cerşit, relatează site-ul TheLocal.se.

Două săptămâni mai târziu, Jonas şi Emma Sandwall au trecut pe lângă ei. Cei doi au văzut-o pe Daniela cerşind pe o stradă, în orăşelul Jönköping. În timp ce mulţi îi ignorau pe cerşetori, familia Sandwalls i-a întâmpinat cu braţele deschise.


Adrian şi Daniela au fost găzduiţi temporar în locuinţa soţilor Sandwall, la subsol. Ulterior, altă familie i-a invitat să stea în casa ei de vară.

Între timp, soţii Sandwalls au reuşit să adune suma de 22.000 de coroane (3.272 de dolari) pentru familia de romi. "Casa lor a fost luată de o alunecare de teren. Acum au suficienţi bani să plătească avansul pentru o nouă casă în România", a declarat Emma Sanwall pentru publicaţia locală Jönköpings Posten.